ULTIMA ORĂ Ubisoft, lider pe piața jocurilor video din România, declanșează restructurări. Acțiunile se prăbușesc, cel mai abrupt declin de la listarea companiei

Grupul francez Ubisoft, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de jocuri video în România, prezent cu două studiouri și aproximativ 1.600 de angajați pe piața locală, a anunțat o amplă reorganizare la nivel global, inclusiv concedieri și anularea unor titluri importante.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
ULTIMA ORĂ Ubisoft, lider pe piața jocurilor video din România, declanșează restructurări. Acțiunile se prăbușesc, cel mai abrupt declin de la listarea companiei

Acțiunile Ubisoft s-au prăbușit cu 33% pe bursa de la Paris în urma anunțului, înregistrând cel mai abrupt declin de la listarea companiei, în 1996.

Ubisoft a intrat în România în 1992, înființând la București primul său studio de producție din afara Franței.

Aplicațiile și jocurille mobile au generat 85 de miliarde de dolari anul trecut CITEȘTE ȘI Aplicațiile și jocurille mobile au generat 85 de miliarde de dolari anul trecut

Ubisoft București este al doilea cel mai mare studio Ubisoft din lume.

Compania are peste 1.500 de angajați în București și dezvoltă aici, printre altele, celebrele jocuri Assassin's Creed, Tom Clancy's Ghost Recon, Watch Dogs și Just Dance.

Grupul francez deține un studio și în Craiova, deschis în 2008, cu peste 100 de angajați.

Reorganizarea grupului, care va începe în aprilie, împarte Ubisoft în cinci unități, sau “Case de Creație”, axate pe genuri specifice de jocuri. Compania a anunțat, de asemenea, că anulează șase jocuri în pregătire, inclusiv un remake pentru “Prince of Persia” și trei titluri neanunțate, dar și amânarea lansării pentru încă șapte proiecte.

În cadrul noii structuri, cele cinci “Case de Creație” ale Ubisoft își vor supraveghea portofoliile, de la dezvoltarea mărcii până la vânzări, și vor fi responsabile pentru propriul buget, a anunțat compania, citată de Reuters.

Fiecare divizie va avea echipe de management separate. Salariile lor vor fi legate de indicatori precum implicarea jucătorilor și crearea de valoare.

ULTIMA ORĂ România discută cu proprietarul Lidl și Kaufland și cu un colos american pentru digitalizarea administrației publice CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ România discută cu proprietarul Lidl și Kaufland și cu un colos american pentru digitalizarea administrației publice

Prima unitate, Vantage Studios, înființată în noiembrie anul trecut, cu o investiție de 1,16 miliarde de euro din partea companiei chineze Tencent, va gestiona cele mai mari francize ale Ubisoft, inclusiv “Assassin's Creed”.

Celelalte patru unități se vor concentra, respectiv, pe jocuri de tip shooter multiplayer, servicii live, jocuri narative și jocuri casual și de familie.

Ubisoft a anunțat, de asemenea, accelerarea inițiativelor de reducere a costurilor pentru a aduce organizația la dimensiunea “corectă”.

“Vom întrerupe mai multe proiecte aflate în prezent în dezvoltare și vom acorda timp suplimentar anumitor jocuri, pentru a asigura o calitate îmbunătățită și a maximiza valoarea pe termen lung. De asemenea, vom închide selectiv mai multe studiouri și vom continua restructurarea în cadrul grupului. Deși aceste decizii sunt dificile, ele sunt necesare pentru a construi o organizație mai concentrată, mai eficientă și mai sustenabilă pe termen lung”, transmite compania.

Ubisoft nu a precizat câte locuri de muncă vor fi afectate.

TCL preia divizia de televizoare Sony CITEȘTE ȘI TCL preia divizia de televizoare Sony

Grupul francez are aproximativ 17.000 de angajați la nivel global.

La începutul lunii, Ubisoft a închis studioul de jocuri pentru mobil din Halifax, Canada, cu 71 de angajați, o măsură similară fiind anunțată acum pentru studioul din Stockholm. De asemenea, studiourile din Abu Dhabi, Helsinki și Suedia vor fi restructurate.

Măsurile ar urma să conducă la economii de costuri fixe în sumă de 500 de milioane de euro până în martie 2028.

Pentru 2026, Ubisoft prognozează acum rezervări nete de aproximativ 1,5 miliarde de euro și o pierdere operațională de aproximativ 1 miliard de euro. Aceasta include o pierdere de 650 de milioane de euro din cauza anulărilor și întârzierilor jocurilor.

Anterior, compania estima rezervări nete de aproximativ 1,9 miliarde de euro și atingerea pragului de rentabilitate la nivel operațional.

Acțiunile Ubisoft se tranzacționau în jurul prețului de 4,4 euro în prima parte a tranzacțiilor joi, conferind companiei o valoare de piață de aproximativ 593 milioane de euro.

ANUNȚ Noi reguli - Companiile telecom vor putea utiliza spectrul radio pe durată potențial nelimitată CITEȘTE ȘI ANUNȚ Noi reguli - Companiile telecom vor putea utiliza spectrul radio pe durată potențial nelimitată

Valoarea acțiunilor companiei aproape s-a înjumătățit anul trecut, capitalizarea de piață coborând sub pragul de 1 miliard de euro, comparativ cu un vârf de 11 miliarde de euro atins în 2018.

În 2024, industria dezvoltatoare de jocuri video din România a înregistrat o cifră de afaceri de 343,16 milioane de euro, conform unui raport realizat de RGDA (Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România) și Banca Transilvania.

Cele mai mari companii de dezvoltare de jocuri video din România în 2024, după cifra de afaceri, au fost Electronic Arts România, Ubisoft România, Amber Studio, Green Horse Games, Gameloft România, Playtika, Super Hippo Games/Nutaku, Quantic Lab, eRepublik, AMC România, Fortis Games, Whyttest și Funcom.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0936 -0.0025-0.05 %
1 USD4.3572 +0.0040+0.09 %
1 GBP5.8588 +0.0230+0.39 %
1 CHF5.4897 -0.0050-0.09 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite