Un startup fondat de un român a atras o investiție de 80 de milioane de dolari. Cel mai mare acționar al BioNTech, printre finanțatori. Anterior a primit finanțare de la Alibaba

Un startup fondat de un român a atras o investiție de 80 de milioane de dolari. Cel mai mare acționar al BioNTech, printre finanțatori. Anterior a primit finanțare de la Alibaba
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 18 ian 2021

Konux, un startup din Germania cu activitate în domeniul IoT (Internet of Things), având printre fondatori și un român, a atras o finanțare de 80 milioane de dolari. Compania, cu o echipă IT în Cluj, furnizează soluții bazate pe inteligența artificială (AI) pentru companiile din domeniul feroviar.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Noua rundă de finanțare a fost condusă de Sanno Capital. O parte din fonduri au venit și de la Athos, vehicul deținut de frații miliardari Andreas și Thomas Strüngmann. Cei doi frați, prin intermediul Athos, sunt și cei mai mari acționari ai BioNTech, companie din domeniul biotehnologiei care a dezvoltat, alături de Pfizer, un vaccin împotriva Covid-19.

Criptomonedele nu mai au un viitor criptat: OCDE și UE doresc reglementarea monedelor digitale. O nouă directivă la orizont CITEȘTE ȘI Criptomonedele nu mai au un viitor criptat: OCDE și UE doresc reglementarea monedelor digitale. O nouă directivă la orizont

Compania, cu operațiuni în Europa și Asia, are în plan să creeze 100 noi locuri de muncă în viitorul apropiat.

Printre soluțiile furnizate de companie se regăsesc senzori inteligenți și instrumente de analiză a datelor bazate de inteligența artificială, cu scopul de a peveni întârizierea trenurilor și a optimiza procesele de mentenață în sistemul feroviar, prin estimarea momentului la care o anumită componentă trebuie înlocuită. 

Ce este un Marketplace și cum poți să vinzi online CITEȘTE ȘI Ce este un Marketplace și cum poți să vinzi online

Cofondatorii startupului, înființat în 2014, sunt românul Vlad Lata, Dennis Humhal și Andreas Kunze.

Anterior, startup-ul a primit finanțare inclusiv de la gigantul chinez Alibaba.

viewscnt
Afla mai multe despre
konux
vlad lata
startup iot
starup transporturi
iot trenuri
startup feroviar
konux investitie