VIDEO Google a lansat mult așteptatul său model de inteligență artificială Gemini. Cea mai avansată versiune nu vine acum prin Bard

VIDEO Google a lansat mult așteptatul său model de inteligență artificială Gemini. Cea mai avansată versiune nu vine acum prin Bard
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 dec 2023

Grupul Alphabet a lansat cel mai avansat model al său de inteligență artificială (AI), o tehnologie care este capabilă să prelucreze diferite forme de informații, cum ar fi video, audio și text, informează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Denumit Gemini, noul model lansat de Alphabet, grupul care deține Google, este capabil de un raționament mai sofisticat și să înțeleagă informația cu un grad mai mare de nuanțare decât tehnologia anterioară folosită de Google, a precizat compania americană, preluată de Agerpres.

Steve Wozniak, co-fondatorul Apple, va deveni cetățean sârb CITEȘTE ȘI Steve Wozniak, co-fondatorul Apple, va deveni cetățean sârb

"Această nouă eră a modelelor AI reprezintă unul dintre cele mai mari eforturi științifice și inginerești pe care noi le-am făcut în calitatea noastră de companie", a declarat CEO-ul Alphabet, Sundar Pichai.

După lansarea ChatGPT de către OpenAI în urmă cu un an, Google s-a grăbit să producă un software AI care să rivalizeze cu cel produs de OpenAI, o companie susținută de Microsoft.

Google a încorporat astăzi o parte din noul model tehnologic Gemini în asistentul său AI, Bard, și a spus că intenționează să lanseze cea mai avansată versiune de Gemini, prin intermediul Bard, la începutul anului viitor.

Spotify anunță a treia rundă de concedieri din acest an CITEȘTE ȘI Spotify anunță a treia rundă de concedieri din acest an

Grupul Alphabet a dezvăluit că a produs trei versiuni de Gemini, fiecare dintre ele fiind concepută pentru a utiliza o cantitate diferită a puterii de procesare. Versiunea cea mai puternică este concepută pentru a funcționa în centre de date, iar cea mai mică va funcționa în mod eficient pe dispozitive mobile, a precizat compania americană.

Gemini este cel mai mare model de inteligență artificială la care a contribuit divizia DeepMind AI din cadrul Google, însă el este "semnificativ" mai ieftin de folosit de către utilizatori în comparație cu modelele sale precedente, care erau și mult mai mari, a declarat vicepreședinte DeepMind, Eli Collins.

Gmail a trimis mesajele cu câteva ore întârziere CITEȘTE ȘI Gmail a trimis mesajele cu câteva ore întârziere

"Așadar, nu este doar mai capabil, ci și mult mai eficient", a adăugat Eli Collins. Cel mai recent model necesită în continuare o cantitate substanțială de putere de procesare pentru a se antrena, însă Google își ameliorează continuu acest proces, a mai spus el.

Alphabet a anunțat, de asemenea, o nouă generație de cipuri AI personalizate, sau unități de procesare tensorială (TPUs). Cloud TPU v5p este conceput pentru a antrena modele mari de AI și este asamblat în capsule de 8.960 de cipuri.

Noua versiune a procesoarelor sale pentru clienți poate să antreneze modele lingvistice mai mari și aproape de trei ori mai rapid decât generațiile anterioare. Noile cipuri sunt disponibile pentru dezvoltatori, în regim de "previzualizare", începând de miercuri, a anunțat compania americană. 

Gmail a trimis mesajele cu câteva ore întârziere CITEȘTE ȘI Gmail a trimis mesajele cu câteva ore întârziere

Gemini este considerat un model lingvistic multimodal (poate înțelege și procesa mai multe tipuri de conținut) de ultimă generație, care ar trebui să fie superior la toate capitolele celor mai performante LLM-uri de acum.

Chiar dacă a fost luat prin surprindere de succesul lui ChatGPT, Google lucrează la mulți ani la tehnologii de AI, pe care trebuie acum doar să le „împacheteze” într-un produs.

Google mai are un model lingvistic, numit Bard, care poate căuta pe internet în căutarea informațiilor necesare.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
llm
geminni