Ziora targetează 150.000 de euro pentru o platformă AI

Ziora targetează 150.000 de euro pentru o platformă AI

Marius Chiriță, CEO și co-fondator Ziora

Profit.ro
Profit.ro
scris 21 oct 2021

Ziora,  startup de tehnologie pentru administrarea afacerii și a programărilor online pentru saloane de beauty, clinici medicale și cluburi sportive, targetează o finanțare de 150.000 de euro anul acesta pentru a dezvolta o platformă de Inteligență Artificială care să automatizeze serviciile post-vânzare. Ziora va valida modulul AI în propria aplicație de administrare a afacerii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cum poate fi calibrat un buget în pandemie, ce soluții de finanțare sunt astăzi la îndemână și alte variante de sprijin pentru firme vor fi anunțate la Videoconferința Profit.ro IMM - Pregătim ieșirea din criză.

Videoconferința, programată pentru 4 noiembrie și organizată împreună cu  Nordis Group, Banca Transilvania, ING și Unicredit Bank, va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV. Detalii AICI

Ziora face parte din acceleratoare precum Commons Accel, Launch sau Startarium și este deja în discuții pentru finanțarea modulului de AI.

Instrumente pentru o muncă remote eficientă CITEȘTE ȘI Instrumente pentru o muncă remote eficientă

Compania va implementa inițial platforma de Inteligență Artificială în aplicația proprie și apoi o va adapta pentru alte softuri create pentru saloanele de înfrumusețare, clinici medicale, cluburi sportive, saloane de wellness.

În primele nouă luni ale anului, prin  Ziora au fost create circa 350.000 de programări pentru 3.000 de clienți business din 20 de orașe ale României.

“Deși am creat o interfață intuitivă și tutoriale, aproape 60% dintre clienți au nevoie de instructaj online sau telefonic atât pentru utilizarea inițială, cât și pentru utilizarea noilor functionalități. Timpul alocat unui client pentru serviciile post-vânzare este de 2-3 ori mai mare față de cel necesar în vânzarea propriu-zisă”, afirmă Marius Chiriță, CEO și co-fondator Ziora.

Noua investiție pe care o targetează Ziora se va adăuga celei de 50.000 de euro aduse de fondatori și de un grup de investitori privați, inclusiv membri ai TechAngels România.

Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de trafic CITEȘTE ȘI Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de trafic

Printre investitorii Ziora se numără Lucian Rotar, antreprenor în serie și consultant pentru mai multe firme din Franța și Romania, și Mihai Guran, vicepreședinte al TechAngels Romania și CEO al Guran Consulting Global. Aceștia fac parte și din Consiliul Consultativ al Ziora având rolul de a superviza la nivel strategic acțiunile companiei.

“Piața globală a aplicațiilor software pentru clinicile stomatologice a depășit 1,3 miliarde de dolari în 2020, iar în 2027 ar putea să ajungă până la 3,4 miliarde de dolari, conform Global Market Insights”, adaugă Marius Chiriță.

viewscnt
Afla mai multe despre
ziora
aplicatie