Marile rețele medicale private din România au finalizat în primul trimestru investiții de peste 12 milioane euro

Marile rețele medicale private din România au finalizat în primul trimestru investiții de peste 12 milioane euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 apr 2017

Cei mai importanți furnizori de servicii medicale private din România au finalizat, în primul trimestru din acest an, investiții de peste 12 milioane de euro în modernizări, deschideri de noi clinici sau preluări, arată datele centralizate de News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Rețeaua de sănătate Regina Maria a finalizat în acest an investiții de cel puțin 5,5 milioane de euro.

Operatorul de servicii medicale private a inaugurat recent cel mai performant laborator din sistemul autohton de sănătate, dotat cu sisteme medicale în valoare de 3,5 milioane de euro, cea mai mare investiție de acest gen din România la ora actuală.

Laboratorul Central este amplasat în București și este primul centru de referință Roche Diagnostic pentru biochimie și imunologie, ceea ce presupune introducerea celei mai performante linii tehnologice pentru această specialitate.

PROFIT HEALTH.forum Manager spitalul Fundeni: Am cheltuit cu spitalizarea unui tată de procuror general 212.000 lei, nedecontabili. A fost plimbat prin spitale, fiecare i-a pus alt diagnostic CITEȘTE ȘI PROFIT HEALTH.forum Manager spitalul Fundeni: Am cheltuit cu spitalizarea unui tată de procuror general 212.000 lei, nedecontabili. A fost plimbat prin spitale, fiecare i-a pus alt diagnostic

Laboratorul inaugurat de Regina Maria poate deservi zilnic 2.200 de pacienți și are o capacitate anuală de procesare de 20 de milioane de teste, datorită platformelor complet automate.

În luna februarie, rețeaua de sănătate Regina Maria s-a extins prin preluarea a două clinici (una în București și alta în Ploiești), cu o investiție de 2 milioane de euro, ce include deschiderea în curând a unei unități noi în zona Dorobanți.

Rețeaua Regina Maria își continua extinderea și în următoarea perioadă.

“În acest an investim foarte mult în Cluj-Napoca, unde vom deschide primul spital privat generalist, cu servicii integrate, din acea zonă. Vorbim despre cea mai mare investiție Regina Maria din afara Bucureștiului, de 15 milioane de euro. Este o mutare prin care vrem să ne poziționăm ca lideri pe piața serviciilor private din Ardeal, mai ales că unitatea va răspunde nevoilor medicale ale tuturor pacienților din regiune”, a declarat, pentru News.ro, directorul general al companiei Regina Maria, Fady Chreih.

Furnizorul de servicii medicale private Regina Maria a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 91 milioane de euro, în creștere cu aproape 40% față de 2015.

În ultimii ani, Regina Maria a fost implicată în 14 tranzacții cu preluare integrală a altor jucători, precum și în 3 tranzacții care au vizat schimbarea acționariatului companiei.

Operatorul de servicii medicale deține, în acest moment, 35 de locații proprii, 4 spitale, 3 centre cu spitalizare de zi, 2 maternități, 8 campusuri medicale, 11 centre de imagistică și 17 laboratoare.

Rețeua Regina Maria a fost înființată în 1995 de medicul de origine germană Wargha Enayati sub denumirea Centrul Medical Unirea. În 2015, Enayati a ieșit din acționariatul Regina Maria.

Efectele deducerii fiscale a abonamentelor de sănătate: investiții noi în clinici și spitale private, sistemul de stat degrevat pe partea de prevenție CITEȘTE ȘI Efectele deducerii fiscale a abonamentelor de sănătate: investiții noi în clinici și spitale private, sistemul de stat degrevat pe partea de prevenție

Tranzacția prin care fondul de investiții Advent și Wargha Enayati au vândut rețeaua Regina Maria către fondul Mid Europa Partners, de 145 milioane euro, a reprezentat cea mai mare operațiune din istoria pieței de servicii medicale din România.

Un alt operator de servicii medicale care și-a continuat extinderea agresivă pe plan local a fost MedLife.

În luna martie, compania deținută de familia Marcu, a anunțat că a finalizat achiziția pachetului majoritar de 80% din Almina Trading, companie de servicii medicale prezentă pe piața din Dâmbovița și Ilfov cu opt centre medicale. Î

În luna februarie, MedLife a achiziționat rețeua de clinici Anima, formată din șase policlinici și un laborator. Tot în februarie, compania deținută de familia Marcu a deschis o nouă clinică și un nou nou laborator în Brașov, după o investiție de 1,3 milioane de euro.

MedLife s-a listat în decembrie anul trecut la Bursa de Valori București, prin vânzarea a 8,84 milioane de titluri, și a strâns din piață 230 milioane lei (50,9 milioane euro) de la investitorii privați, mișcare care a reprezentat cel mai mare IPO a unei companii private la bursa românească.

Pachetul majoritat al companiei MedLife este deținut în continuare de familia Marcu. MedLife a afișat pentru anul trecut pierderi de 1,66 milioane lei, la o cifră de afaceri în creștere cu 29%, până la 503 milioane lei, potrivit rezultatelor financiare consolidate neauditate.

Gral Medical, un furnizor de servicii medicale deținut de Robert și Georgeta Șerban, a reușit să finalizeze în luna aprilie o investiție de 5,5 milioane de euro în cea mai modernă secție de radioterapie a spitalului deținut de companie, OncoFort.

Numai investiția în acceleratorul de particule a fost de 3 milioane de euro, restul fiind alocati în infrastructura spitalului și în mărirea capacității de la 50 la 90 de paturi.

Clădirea Athena, cel mai mare spital privat din vestul țării, dispărut după acuzații de trafic, a fost cumpărată cu 4 milioane euro de Spitalul Premiere, deținut de 5 medici. Primăria a ratat achiziția CITEȘTE ȘI Clădirea Athena, cel mai mare spital privat din vestul țării, dispărut după acuzații de trafic, a fost cumpărată cu 4 milioane euro de Spitalul Premiere, deținut de 5 medici. Primăria a ratat achiziția

Pentru perioada următoare, Gral Medical a alocat un buget de investiții multianual de aproape 5 milioane de euro, o parte din buget va fi alocat începând cu anul 2017 pentru proiecte în provincie, care vor putea deservi orașe importante și chiar județe.

Compania și-a bugetat pentru anul 2017 venituri de 25 milioane de euro, în creștere cu peste 20% față de anul anterior.

Grupul Gral Medical a ajuns la o rețea de 25 de centre medicale, dintre care 11 laboratoare, 14 clinici si un spital privat cu 4 sectii (radioterapie, chimioterapie, chirurgie și dializa) în București, Prahova, Dolj, Sibiu, Argeș și Vrancea, unde lucrează peste 1.200 de medici și asistente.

Piață românească a serviciilor medicale private înregistrează o creștere acelerată de câțiva ani, în condițiile în care rețele precum Regina Maria, MedLife, Medicover sau Sanador beneficiază de tendința pacienților cu venituri medii sau mari de a evita spitalele de stat din România, marcate de corupție, servicii de calitate slabă și proastă administrare.

viewscnt
Afla mai multe despre
spitale
clinici
medici