Suma reprezintă amenzi și despăgubiri pentru a soluționa un caz intentat de Comisia Federală pentru Comerț din SUA, care a acuzat compania că a înscris utilizatori în serviciul Prime fără consimțământul lor și că a făcut dificilă anularea abonamentului, transmite Reuters.
Din această sumă, 1,5 miliarde de dolari vor fi direcționați către un fond destinat rambursării de bani abonaților Prime eligibili.

În cadrul înțelegerii, Amazon nu admite nicio vină, dar este obligată să simplifice procesul de anulare a abonamentului, scrie News.ro.
Procesul, judecat la tribunalul federal din Seattle, a susținut că Amazon ar fi indus în eroare zeci de milioane de clienți, blocându-i în serviciul Prime prin metode de reziliere ”excesiv de complexe”.
Investigația asupra practicilor de abonare ale gigantului de retail a început în primul mandat al lui Donald Trump și a continuat sub administrația Biden.

Potrivit FTC, acesta este al doilea cel mai mare pachet de despăgubiri obținut vreodată într-un caz intentat de agenție și marchează o victorie importantă în agenda de reglementare a Big Tech, începută în timpul primei administrații Trump.
Acțiunile Amazon au rămas aproape neschimbate după anunț.