Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Paco Media – Magazin de Publicitate, deținută de Ștefania și Iulian Matei, a scos la vânzare terenul de 2.260 de metri pătrați pe care îl deține în zona Electronicii și pe care își desfășoară activitatea de producție tipografică.
Prețul cerut de vânzător este de 1,92 milioane de euro.

Planul de înstrăinare a proprietății este susținut de demersurile pe care Paco Media le-a inițiat deja la nivelul autorizării construcției unui bloc de locuințe structurat pe subsol, parter și 12 etaje, care prevede în prima etapă desființarea construcțiilor existente, adică a halei în care își desfășorară activitatea agenția de publicitate.
Procentul de Ocupare a Terenului (POT) permis este de 70%, iar Coeficientul de Utilizare a Terenului (CUT) este de 3,5, potrivit documentului de urbanism obținut, recent, de proprietar.

Întrebat de Profit.ro dacă are în plan mutarea producției Paco Media, Iulian Matei a răspuns că nu poate face declarații despre acest subiect în acest moment. „Deciziile legate de vânzare și relocare sunt ale acționarilor și au la bază dezvoltarea companiei“, a menționat Matei, care deține 50% din Paco Media.
Proprietatea familiei Matei se învecinează cu terenurile cumpărate de omul de afaceri Petre Niculae, unul dintre cei mai prolifici și discreți dezvoltatori de locuințe din Sectorul 6.
Niculae dezvoltă aici ansamblul rezidențial High Garden East, care are proiectate 750 de apartamente. Investitorul imobiliar intenționează să se extindă în acest perimetru prin noi achiziții de teren, potrivit surselor Profit.ro.
Într-o discuție cu Profit.ro, Petre Niculae și-a exprimat interesul de a cumpăra terenurile învecinate proiectului său și deținute de Atlas Estates și Sintofarm.
Atlas Estates, firma prin care activează pe plan local milionarul israelian Ron Izaki, are autorizație pentru construirea unui ansamblu rezidențial cu 735 de apartamente, ce va lua locul fostei fabrici de ulei Solaris.

La rândul său, Sintofarm deține aici un teren de 5,6 hectare, pe care a proiectat un ansamblu rezidențial cu 3 clădiri cu 29 de etaje, 3 clădiri cu 19 etaje, 5 clădiri cu 14 etaje, 5 clădiri cu 6 etaje și 8 de 4 etaje, potrivit documentațiilor publice.
Acesta este lipit de ansamblul rezidențial Doamna Ghica Plaza, cu circa 600 de apartamente finalizate și vândute.
Proiecte rezidențiale planificate în zona Electronicii
Peste drum de acestea, o companie a CDI Transport Intern și Internațional, unul dintre cei mai mari transportatori rutieri de persoane din România, analizează potențialul imobiliar al platformei pe care o deține în zonă, pentru a o putea vinde în cazul unei oferte.
Proiecte imobiliare pregătite în zona pieței Obor
În zona Obor sunt proiectate o serie de alte dezvoltări imobiliare pe foste sau actuale platforme industriale printre care se numără Aversa, Mecanica Fină, Diasfin, Carmesin și Izolatorul.
Paco Media tipărește unele dintre cele mai mari mesh-uri publicitare din țară. Un exemplu este cel care acoperă centrul comercial Unirea Shopping Center din centrul Bucureștiului, care are o suprafață de 3.440 de metri pătrați. Paco Media produce și print-urile lipite pe exteriorul trenurilor de metrou sau unele din cele din stațiile de autobuze din București.
Cifra de afaceri a Paco Media a urcat anul trecut la 3,6 milioane de euro, iar profitul la 1,3 milioane de euro, cu un număr mediu de 22 de angajați, fiind cel mai bun rezultat din ultimii 22 de ani de activitate al companiei.
Vânzări în scădere
Aproximativ 74.500 de unități rezidențiale au fost vândute la nivel național în primele șase luni ale acestui an, în scădere cu 3,4% comparativ cu vânzările înregistrate în prima jumătate a anului 2024, potrivit unei analize realizate de către compania de consultanță imobiliară SVN Romania pe baza statisticilor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

În București și Ilfov s-au vândut aproape 25.700 de unități rezidențiale, în scădere cu 7,9% comparativ cu rezultatul înregistrat în prima jumătate a anului trecut. Scăderea de la nivel regional a fost determinată de scăderea din București, de circa 10% în prima jumătate din 2025, în timp ce vânzările rezidențiale înregistrate în Ilfov în primul semestru din acest an au crescut cu 5% față de primul semestru din 2024.
Variațiile anuale diferite dintre cele două zone pot fi explicate și prin scăderea stocului de locuințe noi disponibile spre vânzare în București, concomitent cu livrarea unui număr tot mai ridicat de locuințe în localitățile limitrofe Capitalei.