Într-o scrisoare către acționari, board-ul Warner Bros Discovery a scris că Paramount i-a “indus în mod constant în eroare” pe acționarii companiei cu privire la faptul că oferta sa în numerar, de 30 de dolari pe acțiune, era pe deplin garantată sau “acoperită” de familia Ellison, în frunte cu miliardarul și CEO-ul Oracle, Larry Ellison.
“Nu este și nu a fost niciodată”, a scris consiliul de administrație despre garanția ofertei Paramount, menționând că oferta prezenta “numeroase riscuri semnificative”, potrivit Reuters.
Acțiunile Warner Bros se depreciau cu 1% în tranzacțiile pre-market, în timp ce Netflix a câștigat 1,6%, iar Paramount a scăzut cu 2,2%.
Consiliul de administrație a declarat că a considerat oferta Paramount “inferioară” acordului de fuziune cu Netflix.
Oferta Netflix, de 27,75 dolari pe acțiune, pentru studiourile de film și televiziune Warner Bros, catalogul său de filme și serviciul de streaming HBO Max, este un acord obligatoriu, care nu necesită finanțare prin capital propriu și are angajamente solide de datorie, a scris consiliul de administrație.
Warner Bros nu a stabilit încă o dată pentru votul acționarilor asupra acordului, dar se așteaptă ca acesta să aibă loc cândva în primăvară sau la începutul verii, a declarat președintele companiei, Samuel Di Piazza, într-un interviu acordat CNBC.
Paramount nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii din partea Reuters, în timp ce Netflix a salutat decizia.
“Consiliul de administrație Warner Bros Discovery a confirmat că acordul de fuziune al Netflix este superior și că achiziția noastră este în interesul acționarilor”, a declarat co-CEO-ul companiei, Ted Sarandos, într-un comunicat.

















