Odată cu încheierea tranzacției, MEDSTAR devine parte a rețelei Sfânta Maria, brand al Grupului MedLife dedicat în principal pacienților care accesează servicii în regim CAS.
Tranzacția, anunțată inițial în luna iunie 2025, a fost finalizată după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare.
Prin această tranzacție, MedLife, prin rețeaua Sfânta Maria, își consolidează prezența în regiunea Transilvaniei.
Fondat în anul 2004, MEDSTAR este un grup de companii format din 4 clinici, un laborator, imagistică ușoară și 2 baze de recuperare cu activitate exclusiv în municipiul Cluj-Napoca.
În 2024, compania a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 32 milioane lei.
Furnizează servicii integrate de ambulator și paraclinic, acoperind peste 30 de specialități medicale, cu o echipă de circa 200 de specialiști.
În urma tranzacției, MedLife prin Sfânta Maria a achiziționat 100% din acțiunile MEDSTAR SRL. Managementul actual va fi păstrat, fiind completat cu Ovidiu Piros, care se va alătura în calitate de Director General.
Brandul s-a născut din integrarea clinicilor și laboratoarelor Diamed, Ghencea, Anima și Life Med, și a fost extins ulterior prin preluarea unor operatori regionali importanți precum Labor Maricor, Matei Basarab, Expert Med, Medica Sibiu, Centrul Medical Irina Galați, Profilaxis Timișoara, ProLife Iași, Provita 2000 Constanța, Sf. Ilie Craiova și Union Medical Cluj.
Rețeaua Sfânta Maria reunește în prezent peste 60 de unități medicale la nivel național și este unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii medicale în contract cu CNAS, având o prezență extinsă în principalele orașe din România.
Președintele board-ului MedLife a vândut acțiuni de 8 milioane lei
Mihai Marcu, cel care a adus în anul 2016 MedLife la cota Bursei de Valori București, a realizat recent o vânzare parțială.
Mihai Marcu a vândut la sfârșit de ianuarie 700.000 de acțiuni ale companiei. Efectuate la prețul de 11,50 lei/acțiune, valoarea schimburilor se ridică la 8,05 milioane lei (1,57 milioane euro).
Tranzacția vine într-un context în care acțiunile MedLife se află în zonă de maxime istorice, iar valoarea de piață a furnizorului de servicii medicale a depășit reperul de 1 miliard de lei.
Nu este prima vânzare majoră. În luna octombrie a anului trecut, Marcu vindea 1,00 milioane acțiuni, reprezentând 0,19% din titlurile fuzrnizorului de servicii medicale.
La data de 31 august 2025, Mihai Marcu, cel al cărui familie a adus MedLife la cota BVB în decembrie 2016, controla 12,88% din capitalul social, deținere doar cu puțin mai mică decât cea de 13,24% a Fondului de pensii administrat NN.














