Oltchim a încasat 12,11 milioane lei, fără TVA, de la Dynamic Selling Group, pe Divizia Materiale de Construcții Ramplast

Oltchim a încasat 12,11 milioane lei, fără TVA, de la Dynamic Selling Group, pe Divizia Materiale de Construcții Ramplast
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 iun 2018

Combinatul petrochimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea a anunțat joi că a fost finalizată tranzacția privind vânzarea activului Divizia Materiale de Construcții Ramplast, iar societatea de stat a încasat integral prețul tranzacției, 12,11 milioane lei, fără TVA, de la Dynamic Selling Group.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”În data de 12 iunie a fost semnat contractul de vânzare încheiat între Oltchim, în calitate de vânzător și Dynamic Selling Group SRL, în calitate de cumpărător, iar în data de 13 iunie a fost încasat integral prețului tranzacției, de 12.111.320 lei, fără TVA”, arată un comunicat al Oltchim, transmis Bursei de Valori București (BVB).

De asemenea, consorțiul de administratori judiciari compus din BDO Business Restructuring SPRL și Rominsolv SPRL au anunțat în luna decembrie 2017 că Adunarea Generală a creditorilor Oltchim a aprobat contractul de vânzare de active (pachetele 1-5 și parțial 7) încheiat între Oltchim în calitate de vânzător, Chimcomplex Borzești în calitate de cumpărător și Serviciile Comerciale Române în calitate de Garant, scrie News.ro.

S-a stabilit atunci că societatea Chimcomplex Borzești trebuie să plătească 127 milioane de euro, la care se adaugă TVA, pentru active.

Oltchim a realizat în primele trei luni ale acestui an un profit net de 46,33 milioane lei, de șase ori mai mare față de cel din perioada similară a anului trecut, de 7,57 milioane lei.

Vânzările nete au urcat la 297,59 milioane lei, cu 34% mai mari față de perioada ianuarie-martie 2017, când au fost 221,75 milioane lei.

AFI Europe îl numește pe Doron Klein în poziția de CEO al AFI Europe Romania în locul lui David Hay, care a demisionat în martie CITEȘTE ȘI AFI Europe îl numește pe Doron Klein în poziția de CEO al AFI Europe Romania în locul lui David Hay, care a demisionat în martie

Societatea a vândut în trimestrul I 2018 produsele chimice atât pe piața locală, aproximativ 22% din cifra de afaceri, cât și pe cea internațională, aproximativ 78% din cifra de afaceri, se menționează în raport.

La 31 martie,  Oltchim înregistra datorii totale în sumă de 1,3 miliarde lei, din care cea mai mare parte, de 1 miliard de lei, sunt datorii înregistrate în conformitate cu Planul de reorganizare, iar 170 milioane lei sunt datorii nete acumulate după intrarea in insolvență.

Combinatul vâlcean are circa 2.000 de salariați.

Oltchim a intrat în procedură de insolvență la 30 ianuarie 2013, iar consorțiul format din Rominsolv SPRL și BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

Statul român, prin Ministerul Economiei, este acționar majoritar, cu 54,8% din acțiuni.

viewscnt
Afla mai multe despre
oltchim