Operatorul de jocuri de noroc 888 Holdings, prezent și în România, și-a majorat profitul cu 82% în 2016

Operatorul de jocuri de noroc 888 Holdings, prezent și în România, și-a majorat profitul cu 82% în 2016
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 21 mar 2017

888 Holdings, unul dintre cei mai cunoscuți operatori de jocuri de noroc online, prezent și în România, a raportat un profit înainte de taxe în creștere cu 82% pentru anul trecut, pe fondul majorării veniturilor din jocurile de tip cazinou și pariuri sportive și al extinderii bazei de jucători activi.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Compania, cu sediul în Gibraltar, a obținut un profit de 59,2 milioane dolari în 2016, comparativ cu un rezultat înainte de taxe de 32,5 milioane dolari în anul precedent și venituri de 520,8 milioane dolari, în urcare cu 13%.

Profitul operațional a crescut cu 12%, de la 80,6 milioane dolari la 90,2 milioane dolari, în pofida unor factori externi care au afectat activitatea companiei în 2016, printre care deprecierea lirei sterline în contextul Brexit-ului și plata unor taxe suplimentare de 4,4 milioane dolari pe piețele din Danemarca, România și Irlanda, potrivit raportului financiar anual.

888 Holdings lansează servicii localizate pentru jucătorii din România CITEȘTE ȘI 888 Holdings lansează servicii localizate pentru jucătorii din România

888 Holdings și-a făcut debutul oficial pe piața jocurilor de noroc din România în 2015, după ce a primit autorizație temporară de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) pentru trei dintre mărcile proprii - 888poker, 888casino și 888sport. Un an mai târziu, compania a obținut autorizație permanentă de funcționare și a lansat servicii localizate pentru jucătorii români.

Pe lângă site-ul 888.ro, compania deține în România dezvoltatorul de software Sparkware Technologies. Firma, cu sediul în București, a demarat recent o campanie pentru recrutarea a aproximativ 150 de noi angajați.

888 Holdings, fondată în 1997 de frații israelieni Avi și Aaron Shaked și Shay și Ron Ben-Yitzhak, este una dintre cele mai populare companii de jocuri de noroc din lume. Compania cu sediul în Gibraltar operează site-uri de jocuri de noroc și pariuri sportive în peste 150 de țări, paginile web fiind traduse în 19 limbi.

viewscnt
Afla mai multe despre
888 holdings
rezultate
jocuri noroc