Calcule în criză: Până la 20% din suprafața spațiilor de birouri ocupate va fi eliberat, cererea va scădea cu 30% în acest an

Calcule în criză: Până la 20% din suprafața spațiilor de birouri ocupate va fi eliberat, cererea va scădea cu 30% în acest an
scris 14 mai 2020

Până la 20% din totalul spațiilor de birouri ocupate va fi eliberat în perioada următoare, iar cererea office va suferi o scădere de aproximativ 30%, la cel mult 250.000 metri pătrați tranzacționați în acest an.

“Situația generată de starea de urgență din ultimele luni, măsurile luate de autorități la nivel local, dar și climatul global afectat de extinderea cu repeziciune a COVID-19 au făcut ca efectele pe piața de birouri din România să apară imediat. Companii care în urmă cu trei luni căutau un spațiu de 1.000 mp, de exemplu, astăzi analizează suprafețe și de până la trei ori mai mici. Vorbim despre companii cu activitate în zona de tehnologie, care pot activa aproape exclusiv în mediul online. Totodată, am observat o tendință a mai multor companii care experimentau și înainte de criza sanitară lucrul de acasă pentru o zi pe săptamană. Estimările noastre arată că până la 20% din suprafața spațiilor de birouri ocupate se va elibera, principala cauză fiind restrângerea business-urilor și optimizarea proceselor de funcționare ale întreprinderilor”, a declarat Constantin Căpraru, managing partner 24REAL, agenție de consultanță imobiliară specializată în servicii de închirieri pentru suprafețe de cel mult 1.000 metri pătrați.

DECIZIE Constructorii angajați în proiecte mari de infrastructură pot cere bani în plus, ca urmare a scumpirilor. Contractele pot fi mărite cu până la 34% CITEȘTE ȘI DECIZIE Constructorii angajați în proiecte mari de infrastructură pot cere bani în plus, ca urmare a scumpirilor. Contractele pot fi mărite cu până la 34%

Odată cu aceste schimbări, proprietarii spațiilor de birouri vor deveni mult mai flexibili în relația cu chiriașii, cât mai ales cu perioada contractuală agreată, în contextul în care predictibilitatea activității de business se apropie de 0 în această perioadă, pentru multe sectoare de activitate.

“Dacă în anii 2007-2008 se încheiau contracte de închiriere pe perioade de 5-7 ani, în 2010 intervalul a scăzut la 5 ani, pentru ca în prezent să ne așteptăm ca perioadele contractelor de închiriere să scadă chiar și la sub 3 ani. Depășirea impasului economic va fi trecut cu bine de proprietarii care vor ști să gestioneze cel mai bine suprafețele de care dispun, în opțiunile de repoziționare, delimitare și reașezare a spațiilor și fluxurilor din clădirile pe care le dețin. Există domenii de activitate (IT/Telecom, Pharma) unde clienții au continuat cu succes programul de relocare și închiriere al unor spații de birouri mai mari, mizând pe o creștere vizibilă a business-ului lor din această perioadă”, a adăugat Constantin Căpraru.

Specialiștii 24REAL susțin că în discuțiile purtate cu potențialii clienți, pe fondul redimensionării afacerilor, care erau interesați până la începutul acestui an de proiecte de birouri moderne, cu suprafețe chiar și de peste 1.000 mp, cererea s-a mutat în cea mai mare parte către proiecte de birouri în vile modernizate din zone centrale sau situate în nordul Capitalei, cu spații verzi, cât și pentru spații de birouri care dispun de terase ori grădini/curți generoase.

“Ne așteptăm la o scădere a spațiilor de birouri clasice si o creștere a celor din vile sau spații de lucru neconvenționale și cu costuri mai mici, ori clienții să opteze pentru clădiri de birouri de tip boutique. Pe fondul situației cauzate de COVID-19, proprietarii spațiilor de birouri au primit în această perioadă solicitări de la chiriași pentru amânarea plății chiriilor sau diminuarea acestora. Flexibilitatea este cuvântul de ordine pe piața birourilor în prezent”, a punctat Constantin Căpraru.

Noi metode ale agenților imobiliari în contextul pandemiei: Familia și prietenii nu mai vin împreună să vizioneze locuința, agenții vor purta măști, mănuși, echipament de protecție pentru încălțăminte CITEȘTE ȘI Noi metode ale agenților imobiliari în contextul pandemiei: Familia și prietenii nu mai vin împreună să vizioneze locuința, agenții vor purta măști, mănuși, echipament de protecție pentru încălțăminte

Potrivit datelor, volumul tranzacțiilor nete din acest an ar urma să se situeze la aproximativ 250.000 mp, față de peste 350.000 mp, cât a fost înregistrat anul trecut, în timp ce volumul livrărilor de birouri clasă superioară ar trebui să aducă pe piață un plus de 260.000 mp, ceea ce ar urca stocul total de birouri moderne la circa 3,5 milioane metri pătrați.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
spatii de birorui
cladiri de birouri