Compania prin care Michael Topolinski deține fostul producător de pompe Aversa a intrat în insolvență la cererea dezvoltatorului aplicației de asistență rutieră Twelp

Compania prin care Michael Topolinski deține fostul producător de pompe Aversa a intrat în insolvență la cererea dezvoltatorului aplicației de asistență rutieră Twelp

Proiectul imobiliar Skylight Residence

Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 13 iul 2020

Skylight Residence, companie prin intermediul căreia omul de afaceri canadian Michael Topolinski deține fostul producător de pompe Aversa din cartierul bucureștean Obor, a intrat în insolvență la cererea dezvoltatorului aplicației de asistență rutieră Twelp, firma Peino Management, care a reclamat în instanță neplata unor datorii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Decizia instanței a fost emisă astăzi. În cazul în care Skylight nu depune, în maximum 10 zile, la dosar, o declarație prin să-și manifeste intenția de reorganizare, urmează să-i fie ridicat dreptul de administrare, constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administrat bunurile din avere și de a dispune de acestea, situație în care conducerea integrală a activității debitorului revine administratorului judiciar. 

FOTO Hacienda de Mare Olimp, printr-o colaborare cu Chef Alexandru Dumitru, lansează proiectul gastronomic Anika by the Sea CITEȘTE ȘI FOTO Hacienda de Mare Olimp, printr-o colaborare cu Chef Alexandru Dumitru, lansează proiectul gastronomic Anika by the Sea

Decizia este executorie, cu posibilitate de apel în termen de 7 zile.

În februarie, Profit.ro a relatat că dezvoltatorul aplicației de asistență rutieră Twelp, firma Peino Management, a cerut insolvența Skylight Residence.

Prin această acțiune, susțintă de societatea de avocatură din București SCPA Boerescu & Ciocodeica, dezvoltatorul de software a transmis atunci că urmărește recuperarea unei creanțe de aproximativ 750.000 euro de la fima lui Topolinski.

Tot atunci, compania Skylight Residence SRL a transmis că este în litigiu cu Peino în legătură cu o investiție de 189.000 euro, că are fonduri lichide de 50 milioane lei și că nu are nicio datorie.

EXCLUSIV Prima fabrică Pepsi devine cartier rezidențial. Dezvoltarea - asigurată de un grup din care face parte unul dintre pionierii internetului românesc CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Prima fabrică Pepsi devine cartier rezidențial. Dezvoltarea - asigurată de un grup din care face parte unul dintre pionierii internetului românesc

În septembrie 2013, Michael Topolinski a cumpărat la licitație producătorul de pompe Aversa pentru 17,3 milioane de euro. La mai puțin de o lună de la licitație, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a contestat în instanță vânzarea fabricii și de atunci au apărut probleme juridice nesoluționate până astăzi.

La finele anului trecut, Topolinski a vândut jumătate din terenul fostei fabrici Textile Dacia din cartierul Bucureștii Noi companiei suedeze Skanska pentru peste 23 milioane de euro, preț la care a devenit cea mai mare tranzacție cu teren a anului. În acest context, surse din piață au susținut la începutul anului că omul de afaceri ar mai avea de achitat a doua tranșă la AVAS, de 13 milioane euro, pentru Aversa.

Pe cele 10 hectare de teren ale Aversa din zona Obor, Topolinski a anunțat că ar vrea să construiască „cel mai mare complex rezidențial din mijlocul Bucureștiului“.

viewscnt
Afla mai multe despre
twelp
peino management
skylight residence