Dezvoltatorul Memaar Capital a apărut pe piața românească sub această denumire de câțiva ani. Compania a fost fondată în 2022 sub alt nume de Umid Abuzarli (33 de ani), fost coordonator al grupului azer Red Circle, care în 2019 și-a exprimat interesul pentru achiziția rafinăriei RAFO Onești.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Umid Abuzarli a fost coordonator al organizației de tineret a partidului de guvernământ din Azerbaidjan, înființat în 1992 de fostul președinte al țării, Heydar Aliyev, și condus în prezent de fiul acestuia, actualul președinte Ilham Aliyev.
Abuzarli a mai lucrat și ca funcționar public, fiind șef de departament la Comitetul de Stat pentru Diaspora al Republicii Azerbaidjan. El a terminat Academia de Studii Economice din București și acum este și vicepreședintele Federației de Natație din Azerbaidjan.
În 2024, Umid Abuzarli a cedat Memaar Capital firmei Rock Global DMCC, înregistrată în Emiratele Arabe Unite și care operează în cadrul zonei libere Dubai Multi Commodities Centre (DMCC) și al cărei reprezentant este tot el, potrivit datelor furnizate de termene.ro.
Compania Rock Global DMCC a cumpărat și fostul sediu central al SOCAR din Băneasa de la omul de afaceri Hamza Karimov, fostul CEO al SOCAR Petroleum, subsidiară românească a companiei petroliere a statului Azerbaidjan, tranzacție prezentată în exclusivitate de Profit.ro. În acest demers, Rock Global DMCC a avut ca partener în achiziție pe un fost șef în cadrul Administrației Prezidențiale azere.
Memaar Capital se prezintă ca având în dezvoltare peste 86 de locuințe în 3 ansambluri rezidențiale și că are peste 7 ani de experiență în imobiliare.
Dezvoltatorul imobiliar a cumpărat de la familia omului de afaceri George Becali proiectul fazei a doua de construcție a ansamblului rezidențial Alexander Residence, dezvoltat în Pipera de familia Becali, potrivit surselor Profit.ro.
Memaar Capital a redenumit proiectul Harmony Homes și este la un pas de recepția finală a celor 40 de vile cu câte două etaje și suprafețe utile de circa 134 de metri pătrați.
Familia Becali a finalizat prima etapă a Alexander Residence în 2021 și cuprinde 43 de unități locative de tip duplex, similare cu cele finalizate acum de Memaar Capital.
Investitorul imobiliar cu capital azer a preluat și proiectul Eight Cubic Residence început în Balotești de Bianca Peica, Miruna Tanilian și Sven Carlson.
Bianca Peica este fiica milionarului bistrițean Ioan Pieca, proprietarul procesatorului de carne Agro Ardeal, care deține peste 1.200 de capete de bovine destinate creșterii și îngrășării și are afaceri anuale de peste 22 de milioane de euro cu 280 de angajați.
Miruna Tanilian este designer vestimentar. Ea locuiește în Zurich (Elveția), unde lucrează ca international business development manager la Nexbib, furnizor internațional de tehnologii avansate pentru biblioteci publice și academice din Elveția, companie fondată de Sven Carslon.
Cei 3 asociați au dezvoltat în Balotești o primă etapă formată din 10 duplexuri cu un total de 20 de locuințe cu suprafețe utile de circa 120 de metri pătrați. Memaar Capital a preluat proiectul cu planul de a dezvolta într-o etapă ulterioară încă 16 duplexuri cu 52 de locuințe sub numele de Harmony Gardens.
Memaar Capital mai este asociat într-o companie imobiliară și cu o firmă a lui Tural Karimov, fratele lui Hamza Karimov și care a coordonat, la rândul său, grupul Red Circle în România. Tatăl lui Hamza și Tural Karimov, Tahir Karimov, a fost o figură politică importantă în Azerbaidjan, guvernator al raionului Salyan.
Umid Abuzarli este și fondatorul Ecotech, cu activități în Azerbaidjan, România, SUA și Emiratele Arabe Unite, specializată în implementarea de soluții de reciclare și curățare a mediului, în special provenite din industria petrolieră.
Contactați de Profit.ro pentru detalii despre proiectele lor în lucru, reprezentanții Memaar Capital nu au răspuns până la publicarea acestui articol.
Piața în scădere
Trimestrul al patrulea din 2025 a reprezentat cel mai slab final de an pentru vânzările de locuințe înregistrate în București și Ilfov în ultimii șase ani și, în același timp, a fost cel mai slab trimestru patru pentru vânzările rezidențiale din România din 2019 până în prezent, potrivit unei analize realizată de către compania de consultanță imobiliară SVN Romania pe baza statisticilor oficiale.
Peste 159.500 de case și apartamente au fost tranzacționate în 2025 în România, în scădere cu 5,3% comparativ cu rezultatul înregistrat în 2024, în timp ce în București și județul Ilfov au fost vândute peste 55.000 de unități rezidențiale, în scădere cu 8,5% față de rezultatul din 2024, potrivit statisticilor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Cele mai slabe luni pentru vânzările de locuințe din 2025 înregistrate în București și împrejurimi, regiune în care se tranzacționează pentru o treime din locuințele vândute anual în România, au fost aprilie, cu un minus anual de 25% - într-un context în care în luna aprilie a acestui an a fost o perioadă de concedii prelungite prilejuite de sărbătorile Pascale și vacanța de 1 mai – și în luna decembrie, cu o scădere a vânzărilor de 24% față de decembrie 2024.
Anunțul majorării cotei TVA la cumpărarea unei locuințe noi de la 1 august 2025 a dus la un vârf de vânzări în luna iulie, când în București și Ilfov s-a înregistrat o creștere anuală de 12,6%, în timp ce în august s-a înregistrat o creștere anuală de 10,2%.
Următoarele patru luni ale anului anterior au adus vânzări de locuințe din ce în ce mai mici: în septembrie s-a înregistrat o scădere anuală de 8,5%, în octombrie și noiembrie de 22% și în decembrie de circa 24% față de vânzările înregistrate în lunile similare din 2024.
De regulă, ultimele luni sunt sinonime cu cele mai mari vânzări de locuințe înregistrate pe parcursul unui an, 2025 fiind singurul an în care s-a înregistrat o excepție. În urma scăderii de vânzări de locuințe din 2025, piața rezidențială din București și împrejurimi a revenit la volumul înregistrat în 2023.
















