Fondatorul Dedeman, Dragoș Pavăl, intră în Consiliul de Administrație de la Cemacon, companie unde are o deținere de aproape 60% din titluri

Fondatorul Dedeman, Dragoș Pavăl, intră în Consiliul de Administrație de la Cemacon, companie unde are o deținere de aproape 60% din titluri
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 1 nov 2018

În Consiliul de Administrație al producătorului de materiale de construcții Cemacon au fost înlocuiți 2 membri. Una dintre poziții a fost preluată cu titlu provizoriu de Dragoș Pavăl, unul dintre fondatorii retailerului Dedeman, companie care împreună cu PIF Industrial a ajuns, la sfârșitul lunii septembrie, la o deținere de aproape 60% din acțiunile Cemacon.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Schimbări majore în conducerea administrativă a companiei Cemacon Zalău (CEON). Reflectând mutările din acționariatul producătorului de materiale de construcții, Dragoș Pavăl, co-fondator al retailerului Dedeman a intrat ieri în Consiliul de Administrație al Cemacon, împreună cu Marian Adam, poziții pe care le vor ocupa provizoriu până la o decizie a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor.

Cu o zi înainte, din board demisionaseră Anca Manițiu și Rudolf Vizental, ultimul din partea unui acționar relevant din ultimii ani, administratorul de societăți în insolvență CIT Resources, care s-a implicat și în reorganizarea Cemacon în anii post-criză.

Aplicarea dării în plată pentru programul Prima Casă, fără șanse de aprobare. Proiectul, neavizat nici de Guvern, nici de Finanțe CITEȘTE ȘI Aplicarea dării în plată pentru programul Prima Casă, fără șanse de aprobare. Proiectul, neavizat nici de Guvern, nici de Finanțe

Pavăl va avea o implicare suplimentară, în condițiile în care, la finele lunii septembrie, firme controlate de el au suplimentat deținerea concertată la Cemacon la 59,44%. Astfel, Dedeman are o participație de 40,77% din capitalul social, restul pachetelor fiind deținute prin intermediul societății PIF Industrial.

Fondatorii Dedeman, frații Dragoș și Adrian Pavăl au intrat în acționariatul Dedeman într-o secvență de mai multe achiziții pe bursă. Controlul l-au preluat la începutul acestui an după ce au derulat prin intermediul PIF Industrial o ofertă publică de preluare obligatorie, cerută de legislație în contextul în care deja depășiseră un prag de deținere de 33%.

Producătorul de materiale de construcții din Zalău a avut o creștere explozivă a profitului net semestrial, +159,96%, la 13,70 milioane lei, de la 5,27 milioane lei în primele 6 luni ale anului trecut, pe fondul unei majorări cu 41,47% a veniturilor din vânzări, la 54,85 milioane lei. Afacerile Cemacon au crescut cu 8% anul trecut, de la aproape 87 milioane de lei la peste 94 milioane de lei, iar câștigul net a urcat cu 58%, până la 13,2 milioane de lei, într-un proces de ameliorare a rezultatelor financiare constant de la intrarea companiei în reorganizare.

Fondatorul Dedeman, Dragoș Pavăl, intră în Consiliul de Administrație de la Cemacon, companie unde are o deținere de aproape 60% din titluri

Activele totale ale Cemacon erau la data de 30 iunie de 193,29 milioane lei, în urcare cu 6,57% față de cele de 181,37 milioane lei de la sfârșitul anului trecut, iar în același interval de raportare datoriile totale ale producătorului de cărămidă au fost reduse cu  2,47%, la 70,31 milioane lei, de la 72,09 milioane lei.

Cemacon Zalău este listată la cota Bursei de Valori București, iar la ultimul preț de închidere de 0,3180 lei/acțiune, capitalizarea de piață a companiei se ridică la 152,17 milioane lei (32,63 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
cemacon
citr
dedeman
dragos paval
bvb
bursa