Este un ansamblu de vile dezvoltat pe o suprafață totală de 14 hectare, care va include 200 de unități locative, grupate în 7 tipologii diferite de locuințe.

Suprafețele construite pornesc de la 142 mp și ajung până la 220 mp, fiind amplasate pe terenuri cuprinse între 322 mp și 557 mp, fiecare beneficiind de grădină proprie, două locuri de parcare și / sau garaj.


Proiectul va fi realizat etapizat, în ritmul formării comunității sale, prima fază cuprinzând 50 de vile, dintre care primele 15 vor fi finalizate în toamna anului 2026, iar zona de facilități va servi comunitatea începând cu primăvara anului 2028.

Compania a primit autorizația de construcție în 2024.
Dezvoltatorul imobiliar a lansat recent lucrările de construcție și la primele două clădiri rezidențiale din ansamblul Queens District, în zona Aviației din București.
Acestea vor cuprinde în total 147 de apartamente, precum și la clădirea de birouri clasa A, ultraeficientă din punct de vedere energetic, cu două corpuri și o suprafață de 22.500 mp.
Proiectul va livra în total 237 de apartamente premium și 22.500 mp de birouri moderne cu emisii zero de carbon
Componenta office a proiectului cuprinde două corpuri de 7 etaje, cu suprafețe pe etaj între 1.250 și 3.300 mp, și 282 de locuri de parcare.
Urmează să fie livrat în primul trimestru al anului 2027
Speedwell l-a numit anul trecut pe Yannick Van de Parre în funcția de Country Manager în România.
În noul său rol, Yannick Van de Parre va colabora îndeaproape cu Jan Demeyere și Didier Balcaen, cofondatorii Speedwell, pentru a susține și optimiza managementul operațional al companiei în România.
Recent, compania a demarat și lucrările de construcție pentru a treia și ultima clădire a proiectului TRIAMA Residence. Bugetul alocat dezvoltării se ridică la 9 milioane de euro.
În zona de vest a țării, în Timișoara, Speedwell dezvoltă PALTIM un proiect mixed-use de regenerare urbană, situat în apropierea râului Bega și pregătește demararea lucrărilor de construcție pentru un nou proiect imobiliar situat pe terenul fostei fabrici de textile 1 IUNIE S.A.
Pe segmentul industrial-logistic, compania a finalizat faza a doua a SPACEPLUS West și a demarat lucrările pentru dezvoltarea SPACEPLUS East.
În ultimii ani, Speedwell a livrat RECORD PARK în Cluj, iar în prezent se extinde și în Brașov, un alt oraș regional important din România.
Profit.ro a anunțat recent că Speedwell pregătește un complex imobiliar mixt, cu birouri, apartamente, clinici medicale și un spital al rețelei medicale Regina Maria, pe terenul cumpărat anul trecut în zona Pipera de la grupul grecesc Atlas Corporation.
Speedwell a cumpărat în 2023 de la Atlas Corporation un teren în suprafață de 28.500 de metri pătrați, pe care se aflau 10 clădiri, în principal depozite, la un preț estimat la circa 14 milioane de euro, tranzacție prezentată în premieră de Profit.ro.
Aproape jumătate din teren, mai exact 13.371 de metri pătrați, este rezervat construirii celui de-al patrulea spital din București al rețelei medicale Regina Maria, plus o clădire ce va găzdui clinici medicale.
Pe cealaltă jumătate de teren, Speedwell se pregătește să construiască două clădiri de birouri interconectate cu o suprafață cumulată de 23.500 de metri pătrați și 3 clădiri rezidențiale cu 250 de apartamente, a căror valoare combinată de dezvoltare se ridică la 130 de milioane de euro, potrivit informațiilor transmise pentru Profit.ro de Didier Balcaen, unul dintre fondatorii Speedwell.
În primăvara anului 2024, pachetul majoritar de acțiuni al Speedwell a fost cumpărat de dezvoltatorul imobiliar belgian Straco Real Estate și compania de investiții belgiană Baltisse.
Speedwell a mai finalizat, recent, vânzarea integrală a clădirii de birouri MIRO, pe care a dezvoltat-o în Băneasa, către Hili Properties, într-o tranzacție etapizată evaluată la circa 60 de milioane de euro.
O serie de milionari belgieni au ajuns să investească în România la recomandarea unor parteneri sau cu ajutorul unor antreprenori români. Aceștia au plasat până acum peste 2 miliarde de euro în proprietăți românești. Printre ei se numără Patrick Van Den Bossche și Marc Lebbe – fondatorii Liebrecht & WooD, Steven Van Den Bossche și Carl Decoopman – proprietarii BelRom, familia De Pauw – proprietar al WDP, Jan Van Geet – care controlează VGP, familia antreprenorului Jan De Clerk – care deține Alinso Group, familia lui Luc Geuten – care controlează Mitiska, familia Kerckhof – care deține Vabeld, Frank Donck de la Atenor, familia Huys – care deține grupul de construcții Recon, Christian Dumolin – proprietarul Koramic Real Estate, sau fostul pilot de raliuri Yves Weerts.
Speedwell a devenit cunoscută pe piața românească și pentru coordonarea dezvoltării turnului de birouri Unirii View din centrul Bucureștiului, aflat în proprietatea fostului pilot de raliuri Yves Weerts. Didier Balcaen a fost partener al Liebrecht & WooD.




















