Proiectul are o valoare totală a investiției de aproximativ 200 milioane euro, proveniți din credit bancar și surse proprii.
Dezvoltat pe o suprafață de 10 hectare, cu ieșire directă către Autostrada A3, întregul proiect HILS Nord va include 2.705 apartamente, zone verzi, parcări subterane și supraterane, spații comerciale, un centru SPA cu sală de fitness și un parc cu vedere spre Lacul Șaulei, informație anunțată anterior de Profit.ro.

Conform planificării actuale, Faza 1 va fi finalizată în 2028, iar ansamblul integral HILS Nord până în 2032.
„Avem două decenii de dezvoltări rezidențiale în Capitală, cu peste 12.000 de locuințe finalizate, un parcurs care a început în nord, a continuat în zona de sud, în Sectorul 4 și Popești Leordeni, apoi în est. Astăzi revenim firesc în nord, prin HILS Nord, în imediata vecinătate a primului proiect rezidențial lansat acum 20 de ani.
Este un pas matur într-un parcurs solid, în care ne-am adaptat constant nevoilor orașului și ale oamenilor”, spune Ionuț Negoiță, CEO & fondator HILS Development.

În prezent, este în construcție Faza 1 a proiectului, desfășurată pe 3,5 hectare, care include 4 blocuri și 1.200 de apartamente.
Arhitectura este gândită în regim de înălțime terasat, cu 2, 4, 5, 6 și 11 etaje.

Mega-proiect lângă autostrada A3
„Dorim să ne extindem. Sperăm ca în primăvară să obținem autorizația de construire pentru proiectul din Pipera. Lângă proiectul Domus Confort Residence pe care l-am făcut în Voluntari, între autostradă și lac, mai aveam teren și am mai cumpărat. De 7-8 ani tot lucrăm la compactări și la Planul Urbanistic Zonal. Acum avem circa 10 hectare. Vrem să facem blocuri cu apartamente, în jur de 2.000 de unități locative, etapizat. În primăvară intenționăm să începem cu o primă etapă cu 700-800 de apartamente, al căror cost de dezvoltare este estimat la 50-60 de milioane de euro“, declara pentru Profit.ro, Ionuț Negoiță în 2024
Planul de expansiune în afara Sectorului 3 este evidențiat și de recenta achiziție a terenului fostei fabrici Cesarom din zona Preciziei a Bucureștiului, prezentată în premieră de Profit.ro, unde Negoiță intenționează să construiască în jur de 3.000 de apartamente.
Familia Negoiță a dezvoltat în perioada 2005-2007 ansamblul rezidențial Domus Confort Residence, format din 320 de vile și 80 de apartamente, care ocupă un teren de circa 7 hectare. Acesta a fost primul proiect rezidențial dezvoltat de familia Negoiță.
Terenul este lipit de primul ansamblu rezidențial dezvoltat de familia Negoiță

În ultimii ani, lângă acest proiect s-au mai construit centrul comercial Lemon Retail Park și un magazin Lidl.
De cealaltă parte a lacului Șăulei, spre Bulevardul Pipera, omul de afaceri George Becali, proprietarul clubului de fotbal FCSB, a vândut, în ultimii ani, o serie de terenuri unor dezvoltatori imobiliari precum H4L Development, Catted și IBB Holding, dar și unor antreprenori ca Andrei Lișinschi, Dumitru Dragomir, fotbalistul Florin Tănase, familiei Ionica și Gelu Pașalău, fostului deputat democrat Mihail Solcan din Republica Moldova și lui Francisco Rubio Garcés, fostul proprietar al echipei de fotbal Numancia din Spania, în tranzacții cu o valoare cumulată de peste 70 de milioane de euro semnalate în premieră de Profit.ro.
Tot Becali a vândut cu 11 milioane de euro și cele 7 hectare de teren pe care Prime Kapital construiește acum ansamblul rezidențial Avalon din aceeași zonă. Pe terenuri ce au aparținut lui George Becali pregătesc acum proiecte rezidențiale și Steven Herring – unul dintre cei mai bogați sud-africani, și Amset Prodexim.
Aceste proprietăți sunt localizate în zona clădirilor de birouri din Pipera unde au sediile centrale companii precum Coca-Cola, Mercedes-Benz, Bergenbier sau Altex.
Cu acest proiect, Ionuț Negoiță se alătură unor investitori precum familia Bâlteanu, Alin Niculae, Gheorghe Iaciu, Mohammad Murad, Ali Madadi, One United Properties, London Partners, Forte Partners, Hagag, Eden Capital sau Prime Kapital, care lucrează la proiecte rezidențiale în această zonă, după ce au speculat că spre perimetrul format din Blvd-ul Barbu Văcărescu, Șoseaua Pipera și Șoseaua Dimitrie Pompeiu, considerat City-ul românesc, fac naveta circa 100.000 de angajați.
Acesta este primul proiect rezidențial de anvergură inițiat în ultimii ani de familia Negoiță în afara Sectorului 3. Marile proiecte ale familiei Negoiță sunt amplasate în jurul zonei comerciale Pallady, care cuprinde magazinele Leroy Merlin, Kaufland, Metro, Auchan, Jumbo, XXXL Lutz și IKEA, o zonă cu care s-a familiarizat în ultimii 8 ani și unde a dezvoltat peste 5.700 de apartamente din cele 11.000 câte a livrat în total pe piața bucureșteană.
În trecut, frații Ionuț și Robert Negoiță au mai dezvoltat proiecte rezidențiale și în Sectorul 4, în Pipera și Popești-Leordeni.
Ionuț Negoiță mai gestionează acum alte 3 șantiere, în paralel. Are HILS Sunrise cu 704 apartamente, care se construiește pe terenuri cumpărate de la IKEA, faza întâi din HILS Republica, cu 370 de apartamente, în locul fostelor fabrici Republica și Tubinox, și prima etapă a HILS Titanium, cu 496 de apartamente, care se ridică în locul unei foste fabrici de cărămidă. Toate sunt grupate în estul Capitalei.
În această zonă, familia Negoiță a mai dezvoltat complexul Palladium Residence și Palladium Residence 2, cu circa 2.500 de locuințe, HILS Pallady, cu 1.908 apartamente și HILS Brauner, cu 1.336 de apartamente.
Tot pe bulevardul Pallady, familia Negoiță urmează să finalizeze achiziția fostei platforme chimice Chimopar, care cuprinde circa 25 de hectare de teren. Valoarea acestei tranzacții este de 25,6 milioane euro.
Înainte de criza imobiliară din 2008, Ionuț Negoiță și fratele său Robert Negoiță, care s-a retras din afaceri după ce a devenit primarul Sectorului 3, au dezvoltat trei ansambluri rezidențiale cu peste 3.000 de unități locative pe care le-au vândut complet. A urmat o pauză de câțiva ani în care cei doi s-au oprit din activitatea imobiliară, însă au revenit, indirect, în 2014 cu proiectul Palladium Residence.
După intrarea în politică a lui Robert Negoiță, fratele mai mic a cumpărat clubul de fotbal Dinamo, la care a renunțat ulterior. Printre afacerile care îi mai aduc venituri lui Ionuț Negoiță se numără cele două hoteluri din grupul RIN, care totalizează 365 de camere, parcul acvatic Water Park din Otopeni, clinica privată Medikali a soției sale, un centru de întreținere corporală și relaxare și o tipografie.
Harta proiectelor HILS din estul Bucureștiului
















