Funcționarii vor fi amendați dacă refuză să emită autorizații de construire în noul termen de 15 zile. Arhitectul-șef al capitalei: „Îi lasă muritori de foame!“

Funcționarii vor fi amendați dacă refuză să emită autorizații de construire în noul termen de 15 zile. Arhitectul-șef al capitalei: „Îi lasă muritori de foame!“
scris 17 oct 2019

Funcționarii publici din primării care au obligația de a emite certificate de urbanism și autorizații de construire urmează a fi amendați cu până la 5.000 de lei dacă refuză nejustificat să elibereze aceste documente în noul termen de 15 zile, redus la jumătate față de termenul actual, potrivit unei modificări legislative trimise spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.

ULTIMA ORĂ Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România. Detalii AICI

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

De ce este important: Modificarea legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, adoptată recent de Camera Deputaților, vine cu o serie de provocări la adresa aparatului birocratic. Pe lângă reducerea de la 30 la 15 zile lucrătoare a termenului limită până la care trebuie emise certificatele de urbanism și autorizațiile de construire, respectiv de la 15 la 7 zile lucrătoare în regim de urgență, primăriile vor fi obligate și să elibereze certificatul de urbanism în format digital și să îl trimită solicitantului prin e-mail, dacă acesta dorește.

Mai este interesant: Actul normativ reintroduce comisiile pentru acord unic, însă doar la nivelul primăriilor din reședințele de județ, care sunt obligate să gestioneze avizele și acordurile necesare autorizării lucrărilor de construcție. Aceste comisii sunt obligate să comunice cu autoritățile publice prin intermediul portatului e-guvernare.ro, pentru a scurta parcursul birocratic, și să emită avizele în format digital.

„Noua formă a legii este bună. Pe de o parte se vor relua proceduri și practici care au fost bune în trecut, precum comisia de acord unic și scurtarea birocrației, dar, pe de altă parte, observ că sunt și măsuri care vor pune și mai mare presiune pe funcționarii publici. La salariul unui arhitect care redactează certificate de urbanism, o amendă de 5.000 de lei îl lasă muritor de foame“, susține Ștefan Dumitrașcu, arhitectul-șef din cadrul Primăriei Municipiului București.

Atenția spre România a investitorilor imobiliari străini este la cotă maximă. Noi fonduri de investiții sunt așteptate din țări occidentale. Raportul risc-preț al pieței românești - cel mai atractiv din Europa Centrală și de Est CITEȘTE ȘI Atenția spre România a investitorilor imobiliari străini este la cotă maximă. Noi fonduri de investiții sunt așteptate din țări occidentale. Raportul risc-preț al pieței românești - cel mai atractiv din Europa Centrală și de Est

În replică, deputatul PNL Florin-Claudiu Roman, inițiatorul modificării legislative, spune că prin noua lege a salarizării, funcționarii sunt bine plătiți și există așteptări mai mari din partea lor.

Amenzi de 5.000 de lei pe zi de întârziere sunt pregătite și pentru operatorii rețelelor edilitare care trebuie să emită avizele sau acordurile stabilite în certificatul de urbanism. Termenul limită în care aceste documente trebuie emise solicitantului este de maxim 5 zile lucrătoare.

Facilități pentru familii

Noua lege permite o documentație simplificată pentru obținerea autorizației la lucrări de compartimentări interioare.

Pentru a încuraja familiile care își construiesc o locuință pentru folosul propriu, primăriile pot scuti de la plata taxei aferente certificatului de urbanism și a autorizației de construire persoanele care nu dețin o locuință. Totodată, pentru construirea, reabilitarea, extinderea și consolidarea de locuințe unifamiliale nu mai este necesar avizul privind protecția sănătății publice, avizul pentru protecția mediului și avizul comisiei tehnice de circulație.

În situația în care în locul unei construcții demolate se va ridica o nouă construcție, se eliberează o singură autorizație de construcție în care se indica și se aprobă atât demolarea construcției vechi, cât și construirea celei noi. În acest caz se percepe doar taxa în vederea construirii.

EXCLUSIV Ionuț Dumitrescu renunță la investițiile în retail în favoarea birourilor. A vândut un teren către Lidl și primește oferte pentru parcul din Bistrița CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ionuț Dumitrescu renunță la investițiile în retail în favoarea birourilor. A vândut un teren către Lidl și primește oferte pentru parcul din Bistrița

În lege se mai precizează că dacă lucrările autorizate conduc la deteriorarea unor rețele de gaz sau de apă, spre exemplu, prejudiciile sunt suportate integral de operatorul rețelelor edilitare, pentru că nu a indicat poziția exactă a rețelelor.

De asemenea, primăriile pot demola construcțiile degradate din proprietatea lor doar pe baza unei autorizații de desființare dacă acestea pun în pericol siguranța publică și nu sunt monumente istorice.

Ștefan Dumitrașcu spune că legea autorizării construcțiilor are o importanță aparte, deoarece aduce mulți bani în orice țară din lume și produce metru pătrat construit. El menționează că, în 2005, a participat la redactarea formei prin care legea 50/1991 a fost armonizată cu legislația europeană.

„A rezultat o lege, varianta din 2007, care nu a avut niciun steguleț roșu. Timp de doi ani, legea 50 a funcționat foarte bine. A permis și autorizarea fără o procedură birocratică înfiorătoare, dar și măsuri dure pentru desființarea construcțiilor ilegal realizate, pe vremea când nu vedeam orașul de chioșcuri și garaje. Din 2009 încoace, legea 50 a fost modificată de 47 de ori prin diverse acte normative“, spune arhitectul-șef al Bucureștiului.

Dosarul ce trebuie depus la primărie de către un investitor care vrea să construiască un simplu spațiu de depozitare în România cuprinde, în medie, 24 de acte, dublu față de media țărilor dezvoltate, potrivit celui mai recent raport anual publicat de Banca Mondială, ce măsoară ușurința cu care se obțin autorizațiile la nivel global. Același investitor trebuie să aștepte după autorizație, în medie, 260 de zile, în timp ce în statele dezvoltate media este de 153 de zile. Totuși, costurile asociate obținerii acestui document în România sunt mai reduse comparativ cu restul Europei, echivalând cu circa 2,1% din valoarea investiției, comparativ cu 4%, cât este media Europei și Asiei Centrale, conform calculelor Băncii Mondiale. România este întrecută doar de Cehia și Moldova, dintre țările din regiune, în greutatea cu care se obține o autorizației de construire și ocupă locul 146 printre economiile lumii ierarhizate după acest indicator. 

 
viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
autorizatii de construire
amenzi
functionari