Globalworth a finalizat tranzacția prin care a devenit unicul proprietar al complexului Green Court Bucharest

Globalworth a finalizat tranzacția prin care a devenit unicul proprietar al complexului Green Court Bucharest
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 aug 2017

Compania de investiții imobiliare Globalworth, fondată de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, a finalizat tranzacția prin care a achiziționat clădirea "C" a complexului de birouri Green Court Bucharest, dezvoltat de Skanska România în nordului Capitalei, iar astfel a devenit unicul proprietar al complexului Green Court Bucharest, a anunțat miercuri compania de investiții.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Tranzacția a fost efectuata prin achiziționarea a 100% din acțiunile SPC Epsilon Property Development Company S.R.L., societatea care deținea activul, și are o valoare de aproximativ 38 milioane euro, sumă achitată către Skanska România, scrie News.ro.

În urma finalizării achiziției, Globalworth a devenit unicul proprietar al complexului Green Court Bucharest, dezvoltat de Skanska România, parte a unuia dintre cele mai mari grupuri de construcții și dezvoltare de proiecte imobiliare din lume.

Topul zonelor cu cele mai mari randamente pentru investiții imobiliare: cartierele Crângași și Grozăvești din Capitală și proprietățile de pe litoral CITEȘTE ȘI Topul zonelor cu cele mai mari randamente pentru investiții imobiliare: cartierele Crângași și Grozăvești din Capitală și proprietățile de pe litoral

Complexul Green Court Bucharest, localizat în nordul Capitalei, în zona Barbu Văcărescu – Floreasca, este alcătuit din trei clădiri de birouri clasa “A”, certificate LEED Gold și oferă o suprafață închiriabilă totală de 54.300 mp. Globalworth deține deja clădirile “A” și “B” ale complexului, ca urmare a achizițiilor efectuate în iunie, respectiv decembrie 2015.

Clădirea "C" este închiriată aproape în totalitate de companii precum General Motors, Orange, Capgemini, Tradeshift, ABB, Legrand și Merck și are o suprafață totală de 16.300 mp.

Globalworth a anunțat la sfârșitul lunii iulie admiterea la tranzacționare la Bursa de Valori București (BVB) a obligațiunilor corporative emise în iunie de companie, cu o valoare totală de 550 milioane euro, cea mai mare emisiune de acest tip din istoria pieței de capital românești.

De la momentul înființării companiei Globalworth, în februarie 2013, investițiile derulate au ajuns la circa 814 milioane euro, dintre care 244 milioane euro au fost cheltuiți pe finalizarea achiziției a patru clădiri de birouri clasa “A” în București.

În prezent, compania deține un portofoliu în valoare de circa 1,1 miliarde de euro.

Compania de investiții imobiliare Globalworth a fost de acord în decembrie 2016 să vândă către Growthpoint o participație de 26,9%, care va fi plătită până la 31 decembrie 2017.

Fondul de investiții sud-african Growthpoint Properties va deveni acționar principal al companiei de investiții Globalworth până pe 31 decembrie 2017, prin cumpărarea unui pachet de acțiuni de 26,9% în cadrul fondului imobiliar cu afaceri extinse în România, pentru 186,4 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
globalworth
green court bucharest