Impozit record plătit de Poșta Română pentru sediul din Oradea. "E pur și simplu o decizie proastă. Îmi doresc să scăpăm de această clădire!"

Impozit record plătit de Poșta Română pentru sediul din Oradea. "E pur și simplu o decizie proastă. Îmi doresc să scăpăm de această clădire!"
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 feb 2023

Directorul Poștei Române, Valentin Ștefan, afirmă că Poșta Română plătește, pentru sediul din municipiu Oradea, un impozit anual de 1,3 milioane de lei, pentru că imobilul de 14.000 de metri pătrați nu este renovat. Ștefan e de părere că astfel de sedii ar trebui fie vândute, fie date statului român, pentru că ele nu sunt rentabile din punct de vedere financiar.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Avem undeva la 1.500 de spații proprietatea companiei. Aici vorbim de spații în mediul urban, clădiri istorice, cum este clădirea Poștei din Timișoara, sau din Oradea, dar vorbim și  de mici locații de 10-20 de metri pătrați în tot ce înseamnă mediul rural din România, multe din ele abandonate de companie din două motive: pe de o parte că au un statut juridic incert și nu putem investi în ele, pe de altă parte pentru că nu e rentabil să investești într-o proprietate care nu produce”, a afirmat Valentin Ștefan la Digi 24.

VIDEO&FOTO Carnavalul de la Veneția își recapătă strălucirea de altădată CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Carnavalul de la Veneția își recapătă strălucirea de altădată

Întrebat dacă a calculat valoarea totală a spațiilor deținute de Poșta Română acesta a răspuns: „nu m-a interesat acest aspect”

„Avem unele proprietăți pe care știm din start că orice am face nu le putem valorifica comercial și trebuie să le găsim o destinație. Clădirea Poștei din Oradea este o clădire uriașă, undeva la 14.000 de metri pătrați. Nu avem ce să facem cu tot acel spațiu. Costurile ar fi enorme, să investim să o renovăm, ne va fi foarte greu să găsim chiriaș pentru ea, trebuie să găsim o soluție, ne-am dorit, efectivm să o dăm înapoi statului român sau să o vindem”, declară directorul Poștei.

Rușii au confiscat cărți ucrainene din bibliotecile și școlile din estul ocupat al regiunii Luhansk și le-au ars în centrale termice CITEȘTE ȘI Rușii au confiscat cărți ucrainene din bibliotecile și școlile din estul ocupat al regiunii Luhansk și le-au ars în centrale termice

El a explicat că Poșta Română plătește 1.300.000 de lei impozit pentru clădirea Poștei din Oradea, cuantumul taxei fiind atât de mare fiindcă imobilul nu este renovat

„Este o supraimpozitare de 500% pentru că nu avem clădirea renovată. Dacă noi am renova fațada, ne-ar costa peste 10 milioane de lei. Din punct de vedere comercial, eu nu pot să iau această decizie, să arunc 10 milioane de lei, să scot banii în 10 ani, și după aceea că am tot o clădire care nu poate fi valorificată. E pur și simplu o decizie proastă. Îmi doresc să scăpăm de această clădire, dar nici nu îmi doresc nici să nu pun interesul companiei pe primul plan”, adaugă Valentin Ștefan.

Acesta a subliniat că nu are „un plan” în sensul vânzării clădirii, dar că aceasta este „o opțiune”, o altă variantă fiind aceea ca imobilul să fie cedat statului.

VIDEO Carambol pe o autostradă din centrul Chinei. Camioane în flăcări CITEȘTE ȘI VIDEO Carambol pe o autostradă din centrul Chinei. Camioane în flăcări

El spune că proprietatea de pe Calea Victoriei „a trimis la pușcărie doi miniștri” în urmă cu peste un deceniu și să din această cauză în companie există o teamă atunci când vine vorba despre asumarea unor decizii.

„Din păcate, în Poștă există o traumă: trauma lucrurilor făcute ilegal.”, mai spune Valentin Ștefan.

viewscnt
Afla mai multe despre
posta
impozit
oradea