INFOGRAFIC Prețurile apartamentelor continuă să crească în marile centre regionale în opoziție cu evoluția din orașele mici și medii. Singurele două orașe mari unde mai găsiți case ieftine

INFOGRAFIC Prețurile apartamentelor continuă să crească în marile centre regionale în opoziție cu evoluția din orașele mici și medii. Singurele două orașe mari unde mai găsiți case ieftine
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 apr 2023

Creșteri de prețuri la apartamente au fost înregistrate, în luna martie, în opt din zece mari orașe ale României. Doar în Ploiești și Sibiu așteptările proprietarilor au fost sub nivelul înregistrat în februarie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„În același timp, la nivel național, suma medie solicitată de către vânzătorii de apartamente (noi și vechi) din România a stagnat, arătând o evoluție neunitară între orașele din țară. Astfel, în orașele mici și medii am asistat mai degrabă la scăderi de preț, în opoziție cu evoluția din marile orașe. Valoarea Indicelui Imobiliare.ro la nivel național a fost de 1.433 euro/mp util”, spune Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

One United Properties investește 6 milioane de euro în construirea a două școli CITEȘTE ȘI One United Properties investește 6 milioane de euro în construirea a două școli

București

Pe tot parcursul lunii martie, apartamentele disponibile spre vânzare în cel mai mare oraș al țării au cunoscut o ușoară creștere de 0,5%, de la o medie de 1.500 de euro pe metru pătrat util, până la 1.507 de euro pe metru pătrat. Locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,3%, de la 1.516 de euro pe metru pătrat la 1.521 de euro pe metru pătrat, în vreme ce media de preț a unităților locative nou-construite a stagnat la 1.452 de euro pe metru pătrat.

Brașov

După avansul de 0,4% din februarie, pentru Brașov apare o creștere în luna martie, mai exact 1,5%, de la 1.572 la 1.596 euro pe metru pătrat util. Apartamentele vechi s-au apreciat, în acest răstimp, cu 1,3%, de la 1.511 la 1.531 de euro pe metru pătrat util. Pe de altă parte, locuințele nou-construite din Brașov s-au scumpit cu 4,6%, de la 1.776 la 1.857 de euro pe metru pătrat.

Cluj-Napoca

Și Cluj-Napoca a fost caracterizat, luna trecută, de o evoluție ascendentă a prețurilor apartamentelor: pretențiile vânzătorilor s-au majorat, per ansamblu, cu 0,9%, ajungând la o medie de 2.396 de euro pe metru pătrat util (față de 2.375 euro pe metru pătrat la finele lui februarie). Valoarea medie a locuințelor din blocurile vechi a ajuns la 2.370 de euro pe metru pătrat (de la 2.347 de euro pe metru pătrat, reprezentând un plus de 1%), în vreme ce pe piața rezidențială nouă a avut loc un avans de 1,3% (de la 2.507 la 2.540 de euro pe metru pătrat).

EXCLUSIV Ionuț Dumitrescu revine la investițiile în retail, alături de Omer Susli și Anca Damour CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ionuț Dumitrescu revine la investițiile în retail, alături de Omer Susli și Anca Damour

Constanța

Spre deosebire de luna februarie, când prețurile apartamentelor disponibile spre vânzare au stagnat, în luna martie prețurile au crescut ușor (cu un plus de 0,1%), de la 1.464 la 1.465 de euro pe metru pătrat util. Pe cele două segmente de piață analizate au fost consemnate evoluții diferite: apartamentele vechi s-au scumpit cu 0,1% (de la 1.444 la 1.446 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite au consemnat o stagnare, ajungând să coste 1.625 de euro pe metru pătrat.

Iași

Spre deosebire de luna precedentă a fost consemnată, în Iași, o evoluție pozitivă pe luna martie: este vorba despre un plus de 0,2%, de la o medie de 1.366 de euro pe metru pătrat util la 1.369 de euro pe metru pătrat. În ultimele 30 de zile, locuințele din blocurile vechi ale Iașiului au consemnat o scădere ușoară, de doar -0,1%, de la 1.375 la 1.374 de euro pe metru pătrat. Apartamentele nou-construite, pe de altă parte, s-au scumpit în acest interval cu 0,9%, de la 1.346 la 1.358 de euro pe metru pătrat.

Timișoara

Și Timișoara se numără printre centrele regionale în care prețurile apartamentelor s-au majorat în luna martie: aici a avut loc, per ansamblu, un ușor avans de 0,1% comparativ cu luna anterioară, de la o medie de 1.464 de euro pe metru pătrat util, la 1.465 de euro pe metru pătrat. Cele două segmente de piață analizate au fost caracterizate, și aici, de evoluții diferite: locuințele vechi s-au depreciat cu circa -0,2% (de la 1.449 la 1.446 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite au înregistrat o creștere de 2,2%, de la 1.511 la 1.544 de euro pe metru pătrat.

FOTO Țiriac ridică sute de apartamente unde voia mall CITEȘTE ȘI FOTO Țiriac ridică sute de apartamente unde voia mall

INFOGRAFIC Prețurile apartamentelor continuă să crească în marile centre regionale în opoziție cu evoluția din orașele mici și medii. Singurele două orașe mari unde mai găsiți case ieftine

Sibiu, Oradea, Craiova, Ploiești

În luna martie, așteptările vânzătorilor de apartamente din Sibiu au ajuns la o medie de 1.410 de euro pe metru pătrat util, ceea ce reprezintă un declin ușor în cuantum de -0,4% față de finele lui februarie.

Comparativ cu luna martie 2022, apartamentele din acest centru regional se situează la o diferență de 4,7% (față de o valoare de 1.347 euro pe metru pătrat util).

EXCLUSIV FOTO Un grup de investitori români pregătește un complex rezidențial în locul unor case din mahalaua Mătăsari, unul dintre cele mai vechi cartiere bucureștene CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Un grup de investitori români pregătește un complex rezidențial în locul unor case din mahalaua Mătăsari, unul dintre cele mai vechi cartiere bucureștene

În martie 2023, comparativ cu luna anterioară, a fost înregistrată în Oradea o creștere a prețurilor apartamentelor, în valoare de 1.4%, prețurile ajungând la o medie de 1.342 de euro pe metru pătrat.  În ceea ce privește marja de creștere anuală a prețurilor, acest centru regional a înregistrat un avans de 6,3%.

Pe de altă parte, În Craiova, suma medie solicitată pentru un apartament a crescut cu 1,4% pe parcursul lunii martie (de la 1.453 la 1.474 de euro pe metru pătrat util) și s-a majorat cu 3,5% la 12 luni (de la 1.424 euro pe metru pătrat util).

În cele din urmă, în Ploiești, apartamentele au atins o medie de 1.067 de euro pe metru pătrat în martie 2023, în scădere cu -1,3% față de februarie (de la 1.081 de euro pe metru pătrat) și respectiv, în creștere cu 6,7% față de martie 2022 (când se situau la 1.000 de euro pe metru pătrat).

viewscnt
Afla mai multe despre
case
bani
imobiliare