Kurzmann, GTC: Alocăm o cotă importantă din bugetul anual de investiții pieței românești. Complexul pe care îl dezvoltăm acum în Expoziției nu este de vânzare

Kurzmann, GTC: Alocăm o cotă importantă din bugetul anual de investiții pieței românești. Complexul pe care îl dezvoltăm acum în Expoziției nu este de vânzare
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 6 mar 2020

Dezvoltatorul imobiliar Globe Trade Centre (GTC), controlat de gigantul american Lone Star, a alocat pieței imobiliare românești o cotă importantă din bugetul său anual de investiții prin demararea complexului de birouri City Rose Park, un proiect al cărui cost este estimat la aproape 130 milioane de euro și care vine după o pauză de investiții locale de aproape un deceniu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Planurile și proiectele pregătite de marii jucători de pe piața imobiliară vor fi anunțate la conferința Profit.ro, pentru care detalii pot fi aflate AICI

„Investim în 6 țări din Europa Centrală și de Est, circa 300 de milioane de euro pe an. În zona Expoziției dezvoltăm un proiect de 100 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că o bucată importantă din totalul investițiilor noastre este alocată României. Bineînțeles că suntem activi în Sofia, în Belgrad, în Polonia și Ungaria, însă cota alocată României cred că este bună, pentru că piața este sănătoasă. Piața românească nu este supraîncărcată, creșterea chiriilor va veni și în București, la fel și compresia randamentelor investiționale (compresie care aduce cu sine scumpirea proprietăților, n.red.)“, a declarat, pentru Profit.ro, Thomas Kurzmann, directorul executiv al Globe Trade Centre.


Dezvoltatorul a demarat la finalul anului trecut construcția primei clădiri de birouri, dintr-un total de trei programate în cadrul City Rose Park din zona Expoziției. Această clădire are ca dată de livrare prima jumătate a anului viitor.

Întregul complex va avea o suprafață comercială de circa 50.000 metri pătrați și prespune un cost de dezvoltare de aproape 130 milioane de euro, potrivit celui mai recent raport financiar al GTC. Primul imobil, în suprafață de 17.400 metri pătrați, va necesita o investiție de 44,1 milioane de euro, al doilea, de 18.200 metri pătrați, va atrage 46 milioane de euro, iar al treilea, de 14.500 de metri pătrați, are estimat un cost de dezvoltare de 36,6 milioane euro. Întregul complex ar trebui definitivat până în a doua parte a anului 2022 și ar urma să genereze un venit din închiriere estimat la 10 milioane de euro, la un randament de dezvoltare de 7,8%.

„Acest proiect este construit ca să îl păstrăm în portofoliu, nu ca să îl vindem. Prin urmare nu ne grăbim cu un alt proiect. Mai avem și alte terenuri, dar nu avem alte dezvotări active. Nici terenurile nu sunt de vânzare, pentru că e bine să le ții. În România atenția rămâne concentrată pe birouri, nu retail“, a mai spus Kurzmann.

EXCLUSIV SIF Banat-Crișana a preluat terenul fostei fabrici Helitube în contul unei creanțe de peste 44 milioane de euro, una dintre cele mai mari tranzacții din ultimii ani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV SIF Banat-Crișana a preluat terenul fostei fabrici Helitube în contul unei creanțe de peste 44 milioane de euro, una dintre cele mai mari tranzacții din ultimii ani

City Rose Park este construit pe un teren de 14.000 metri pătrați cumpărat cu 10,5 milioane euro de la o compania deținută de fondul de investiții Bluehouse Capital. Lotul face parte din fosta fabrică Grivița din spatele Romexpo, care în 2007 a fost vândută cu 72,9 milioane euro, fiind unul dintre cele mai scumpe terenuri tranzacționate în România.

GTC deține teren pentru construcții în România cu o valoare totală de 14,8 milioane de euro, potrivit celui mai recent raport financiar al companiei. Printre acestea se numără și o bucată din terenul de 11 hectare pe care GTC a dezvoltat ansamblul Felicity din Băneasa.

„Lichiditatea este cuvântul cheie pentru toți investitorii. Să intri într-o afacere este ușor, dar să ieși este mai dificil, iar elementul declanșator este volumul tranzacțiilor. Aceasta este principala problemă a Bucureștiului. Am văzut volume foarte reduse care țin fondurile germane deoparte“, a concluzionat managerul GTC.

Volumul tranzacțiilor imobiliare cu proprietăți comerciale (birouri, malluri, depozite, hoteluri) a depășit în 2019 borna de un miliard de euro, totalizând aproximativ 1,06 miliarde de euro, în creștere cu 7% față de nivelul înregistrat în 2018, arată datele brokerului CBRE Romania. Deși volumul atins anul trecut marchează un record al ultimilor cinci ani, el reprezintă abia 7% din volumul tranzacțiilor înregistrate în Europa Centrală și de Est. CBRE estimează pentru acest an o creștere cu 9% a volumului de tranzacții din România.

Kurzmann, GTC: Alocăm o cotă importantă din bugetul anual de investiții pieței românești. Complexul pe care îl dezvoltăm acum în Expoziției nu este de vânzare

GTC a fost preluată în 2013 de fondul american Lone Star, care a impus vânzarea tuturor activelor neperformante. Astfel, rețeaua de patru malluri Galleria din Arad, Piatra Neamț, Suceava și Buzău, plus două terenui destinate construcției de malluri Galleria în Bistrița și București au fost vândute cu circa 25 milioane euro, marcând pierderi de zeci de milioane de euro.

Sub noul acționariat, GTC a anunțat că se va concentra pe acumularea de clădiri de birouri. Până acum, compania a investit deja 51,5 milioane euro în această direcție. GTC a cumpărat clădirile de birouri Premium Plaza și Premium Point, din apropierea Pieței Victoriei, de la grupul bancar Volksbank, la un preț de 32 milioane euro. Achiziția a fost finanțată din surse proprii și refinanțată printr-un împrumut de 19 milioane euro de la Alpha Bank. Investitorul a mai cumpărat  și clădirea Cascade Office Building de la Adval Properties (administratorii averii imobiliare a lui Dinu Patriciu) pentru 9 milioane euro.

EXCLUSIV Tranzacție ce sparge borna, confirmată: Unul dintre cei mai mari investitori chinezi, un conglomerat care controlează Cirque du Soleil și un club din Premier League, intră în România. Warren Buffett al Chinei cumpără Floreasca Park CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacție ce sparge borna, confirmată: Unul dintre cei mai mari investitori chinezi, un conglomerat care controlează Cirque du Soleil și un club din Premier League, intră în România. Warren Buffett al Chinei cumpără Floreasca Park

Totuși, principalul activ deținut de GTC în România rămâne complexul de birouri City Gate din Piața Presei Libere. Valoarea acestei proprietăți a fost stabilită la 142 milioane euro și este închiriată în proporție de 98%. Chiria medie practicată în cele două turnuri este de 18,8 euro/metru pătrat/lună.

Valoarea portofoliului de active deținut de GTC în România este de 205 milioane de euro și reprezintă 9% din portofoliul global. Cele 5 proprietăți funcționale ale companiei au o suprafață de 67.000 de metri pătrați.

GTC este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori din România. Compania a construit primele clădiri moderne de birouri din București, respectiv America House și Europe House, City Gate, mallurile Galleria Arad, Piatra Neamț, Suceva și Buzău, și ansamblurile rezidențiale Rose Garden și Felicity din București.

Lone Star Funds, care deține peste 61% din GTC, este o firmă internațională de private equity, specializată pe achiziția de companii și active „distressed“ și, de asemenea, pe achiziția de credite neperformante de la bănci. Compania cu sediul central în Dallas, Texas, a fost fondată în 1995 de John Grayken, care este și actualul președinte al companiei. Lone Star este organizată în 20 fonduri de private equity cu angajamente de capital agregate în valoare totală de aproximativ 85 miliarde de dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
globe trade centre
gtc
thomas kurzmann
city rose park