Noi standarde la construcția de locuințe în UE, votate de Parlamentul European

Noi standarde la construcția de locuințe în UE, votate de Parlamentul European
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 mar 2023

Dezvoltatorii și investitorii imobiliari vor avea o serie de obligații suplimentare atunci când vor ridica noi clădiri de locuințe în Uniunea Europeană, inclusiv în România, potrivit unui proiect de directivă  privind standardele de eficiență energetică a construcțiilor, aplicabile începând cu anul 2028, votat de Paralamentul European.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Europarlamentarii au adoptat proiectul de directivă  cu 343 voturi pentru, 216 împotrivă și 78 abțineri, însă forma finală a legii trebuie negociată cu Consiliul UE (miniștrii din statele membre), instituție care va avea ultimul cuvânt, arată Startup Cafe.

PROFIT NEWS TV Antreprenor de România – Marius Corîci, co-fondator Hound Bytes: Ne dorim anul ăsta să mai luăm 3-4 clienți medii și, dacă reușim, probabil că vom avea nevoie de finanțare mai târziu CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Antreprenor de România – Marius Corîci, co-fondator Hound Bytes: Ne dorim anul ăsta să mai luăm 3-4 clienți medii și, dacă reușim, probabil că vom avea nevoie de finanțare mai târziu

Proiectul de lege prevede:

  1. Toate clădirile noi ar trebui să aibă emisii zero începând cu 2028, cu excepția clădirilor noi ocupate, exploatate sau deținute de autoritățile publice, pentru care termenul ar fi anul 2026. Toate clădirile noi ar trebui să fie echipate cu tehnologii solare până în 2028, dacă acest lucru este posibil tehnic și fezabil economic. În cazul clădirilor rezidențiale care fac obiectul unor renovări majore, termenul ar fi anul 2032.
  2. Clădirile rezidențiale ar trebui să se încadreze cel puțin în clasa de performanță energetică E până în 2030 și D până în 2033, pe o scară de la A la G. Litera G corespunde unei proporții de 15 % care cuprinde clădiri cu cele mai slabe performanțe din parcul imobiliar național al unui stat membru. Clădirile nerezidențiale și publice ar trebui să atingă aceleași standarde până în 2027 și, respectiv, 2030. Îmbunătățirea performanței energetice poate lua forma unor lucrări de izolare sau de îmbunătățire a sistemului de încălzire. Ea ar trebui să fie efectuată atunci când o clădire este vândută sau supusă unei renovări majore sau, pentru clădirile închiriate, atunci când se semnează un nou contract.
  3. Statele membre UE vor stabili măsurile necesare pentru a atinge aceste obiective în planurile lor naționale de renovare.
  4. Aceste planuri naționale de renovare ar trebui să includă scheme de sprijin pentru a facilita accesul la granturi și la finanțare. Statele membre vor trebui să creeze puncte de informare gratuite și sisteme de renovare neutre din punctul de vedere al costurilor. Măsurile financiare ar trebui să ofere prime importante pentru renovările substanțiale, în special în cazul clădirilor cu cele mai slabe performanțe, iar gospodăriile vulnerabile ar trebui să beneficieze de granturi și subvenții specifice.
  5. Noile norme nu s-ar aplica în cazul clădirilor-monument, iar țările UE vor putea decide să excludă și: clădirile protejate pentru calități arhitecturale sau istorice speciale, clădirile tehnice, clădirile utilizate temporar, precum și bisericile și lăcașurile de cult. Statele membre vor putea, de asemenea, să introducă o excepție în cazul locuințelor sociale publice, dacă renovările ar determina creșteri ale chiriilor care nu pot fi compensate prin economiile la facturile la energie.
  6. Eurodeputații vor să permită statelor membre să ajusteze noile obiective pentru anumite părți ale parcului lor imobiliar, în funcție de fezabilitatea economică și tehnică a renovărilor și de disponibilitatea forței de muncă calificate.

Proiectul de directivă a fost inițiat, în 15 decembrie 2021, de Comisia Europeană, în cadrul pachetului „Fit for 55” (Pregătiți pentru 55), pentru reducerea poluării. O nouă lege europeană a climei (iulie 2021) a introdus obiectivele pentru 2030 și 2050 în legislația europeană obligatorie. Clădirile din UE sunt responsabile pentru 40% din consumul nostru de energie și 36% din emisiile de gaze cu efect de seră, potrivit unor studii invocate de executivul comunitar.

viewscnt
Afla mai multe despre
locuințe
construcție