Thales Romania a dublat suprafața de birouri închiriată în Orhideea Towers și devine cel mai mare chiriaș al proiectului

Thales Romania a dublat suprafața de birouri închiriată în Orhideea Towers și devine cel mai mare chiriaș al proiectului
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 oct 2019

Thales Romania, subsidiara locală a grupului francez activ în industriile aerospațială, apărare și electronică, a mai închiriat 5.300 metri pătrați în complexul Orhideea Towers din zona de Centru-Vest a Bucureștiului, dublându-și astfel suprafața deținută în proiectul deținut de CA Immo.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

ULTIMA ORĂ Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România. Detalii AICI

Thales devine astfel cel mai mare chiriaș al Orhideea Towers, cu aproape 11.000 metri pătrați de spații de birouri, respectiv 30% din suprafața clădirii. Thales a fost reprezentată în negocierea contractului de închiriere de compania de consultanță imobiliară JLL.

EXCLUSIV Clădirea simbol a BCR din Piața Universității urmează a fi cumpărată de un investitor arab până la finalul anului CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Clădirea simbol a BCR din Piața Universității urmează a fi cumpărată de un investitor arab până la finalul anului

Thales s-a mutat în Orhideea Towers la finele anului trecut, din Riverplace (Riverview House), deținut tot de CA Immo. În prezent, în companie lucrează peste 550 de specialiști, iar planurile vizează atingerea cifrei de 1.000 specialiști în inginerie până în 2021.

Compania Thales este activă în România de 40 de ani, iar începând din 2007 și-a dezvoltat operațiunile industriale la nivel local. Inițial, compania a fost un furnizor pentru forțele armate românești. De-a lungul ultimilor zece ani, grupul a devenit, de asemenea, un actor important în industria de transport feroviar din România și deține în prezent un centru de competențe pentru principalele linii de cale ferată, unde lucrează 200 de ingineri de software. Astăzi, Thales continuă să activeze în domeniul transporturilor, focusându-se în același timp și pe domenii precum apărarea și securitatea, știința și tehnologia și cel aerospațial.

viewscnt
Afla mai multe despre
thales romania
orhideea towers