Este situată pe Calea Griviței nr. 115-117, imobil inclus în Lista monumentelor istorice.
Tranzacția a fost avizată de Consiliul Local.
Prețul de achiziție va fi de 1,7 milioane de euro.
Imobilul are o valoare de piață de peste 2,1 milioane de euro.

În 2022, Primăria Sectorului 1 din București anunța că va transforma imobilul într-un centru educațional multifuncțional.
Casa a fost construită în anul 1895 de către negustorul Dimitrie Petrescu (1853-1929), fost ucenic la Casa Capșa, an în care proprietarul și-a deschis la parterul ei celebrul magazin de coloniale “La Vapor”.
În timpul Primului Război Mondial, parterul clădirii a găzduit magazinul “Mercur”, apoi, în anul 1937, renumitul Magazin “Popp& Bunescu” (stofe, pânzeturi, lenjerie articole de galanterie, covoare, perdele ș.a.) și-a deschis aici o filială.

După naționalizare, în perioada comunistă și la începutul anilor ’90, în această clădire a fost un magazin „Alimentara” și o circă financiară.
Imobilul a fost redobândit în baza Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de moștenitorii proprietarilor inițiali.
În prezent, clădirea este nefolosită și se află într-o stare deplorabilă, fiind scoasă la vânzare.

Propiretatea include un teren de peste 600 de metri pătrați și o construcție de aproape 500 de metri pătrați.
După finalizarea procedurii de cumpărare, imobilul va fi reabilitat integral și pus la dispoziția comunității ca spațiu educațional și cultural multifuncțional.
Prin această achiziție, autoritatea locală își propune protejarea și valorificarea patrimoniului și repunerea clădirilor istorice în circuitul public.