La șase luni după anunțul noilor ”tarife de eliberare”, prețurile la anumite produse alimentare și bunuri de consum au crescut vizibil, iar efectele se vor amplifica pe măsură ce articolele de sezon, depozitate luni de zile în așteptarea vânzărilor, ajung pe rafturile magazinelor.
LendingTree estimează că tarifele vor adăuga peste 40,6 miliarde de dolari la costurile totale suportate de cumpărători și comercianți în perioada sărbătorilor.
Din această sumă, consumatorii vor acoperi aproximativ 28,6 miliarde de dolari, adică circa 132 de dolari în plus pentru fiecare cumpărător, în timp ce retailerii vor absorbi restul de 12 miliarde, scrie News.ro.
”Pentru majoritatea americanilor, 132 de dolari în plus la cheltuielile de sărbători reprezintă o sumă semnificativă. A
ceastă povară suplimentară ar putea determina multe familii să reducă numărul cadourilor sau să apeleze la datorii pentru a le cumpăra”, a declarat Matt Schulz, analist-șef la LendingTree.
Cei mai afectați vor fi cumpărătorii de electronice, care ar putea plăti în medie 186 de dolari în plus per persoană.
Urmează îmbrăcămintea și accesoriile, cu 82 de dolari suplimentari, iar pentru produse cosmetice, jucării și alimente creșterile sunt estimate între 12 și 14 dolari per cumpărător.
Retailerii anticipează o scădere a volumului vânzărilor, însă analiștii se așteaptă ca cererea pentru produse populare, precum gadgeturile și articolele vestimentare, să rămână ridicată, chiar dacă prețurile mai mari îi vor forța pe unii consumatori să facă alegeri mai stricte.













