Cadouri speciale de Crăciun pentru Sărbători mai frumoase

Cadouri speciale de Crăciun pentru Sărbători mai frumoase
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 14 dec 2018

Mai e foarte puțin până la Crăciun, iar pregătirile sunt în toi: planificăm întâlniri emoționante și petreceri de sezon, finalizăm liste de cadouri și ne pregătim casa pentru venirea Crăciunului. Pentru câteva dintre taskurile de bifat, SensoDays poate fi asul din mânecă. Aici găsești produse premium, de calitate, practice și de mare efect – toate la prețuri de neratat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cum timpul nu ne este cel mai bun aliat în această perioadă, iată mai jos câteva recomandări de cadouri speciale de Crăciun pentru Sărbători mai frumoase!

Pachetele de Cadouri de la SensoDays

Nu ai timp să studiezi ofertele, să faci combinații inspirate și te ocupi tot tu de ambalare? Atunci, cadourile recomandate și deja pregătite de SensoDays sunt alegerea ideală.

Cadouri speciale de Crăciun pentru Sărbători mai frumoase

Adu bucuria în casa ta sau a celor dragi cu pachetul X-Mas Joy, un set ce include o lumânare parfumată Berger Anti-tabac, un difuzor parfum cameră cu note de trandafir, paciuli, chihlimbar și vanilie, un set de două pahare de șampanie Schott Zwiesel Vina Secco cu un design elegant, 1 decorațiune porțelan Villeroy & Boch My Christmas Tree Bell Toys - toate ambalate într-o cutie de cadou cu închidere magnetică și fundiță.

Cadouri speciale de Crăciun pentru Sărbători mai frumoase

Cum de Sărbători așteptăm mereu prieteni în vizită, ce zici de un pachet Red Wine 4 friends? Cadoul conține patru pahare de vin roșu Villeroy & Boch Entree, doua căni Villeroy & Boch NewWave Caffe Noble Leafwing , o lumânare parfumată Max Benjamin Elysium Impressions of Love cu parfum de angelică, tuberoză și ambră, un difuzor parfum cameră Berger Bouquet Parfume Cube Etoile d'Oriente, cu note de bergamotă, mandarină, nucă de cocos, fructe de pădure, piersică, iasomie, vanilie și paciuli - toate ambalate deja într-o cutie de cadou.

Cadouri speciale de Crăciun pentru Sărbători mai frumoase

Cadouri speciale pentru o atmosferă de vis

De Crăciun vin în vizită prietenii și familia? Ești chiar tu invitat la o petrecere de sezon și nu știi ce cadou să faci gazdelor? Atmosfera de vis se creează tot cu produse de pe SensoDays, așa că inspiră-te din produsele de pe site.

Așteaptă-ți invitații într-un decor elegant, iar pentru momentul toastului, alege un set de pahare de șampanie de pe SensoDays. Le-ai mai văzut și în Gossip Girl, așadar prietenii tăi vor fi încântați de acest mic truc ce va da un aer de film petrecerii tale.

Decorarea mesei de Crăciun este un alt punct important, iar pe site ai o mulțime de opțiuni din care să alegi. Începe cu un napron “de sezon”, cum este acest produs Sander cu model brodat Dancing Deer, continuă cu fețe de masă de la același brand, pentru ca la final să stârnești zâmbete și încântare cu aceste produse pentru servirea si decorarea mesei.

Efectul este garantat!

Nu doar bradul, ci și casa se împodobește de Crăciun, iar pentru asta ai nevoie de câteva ornamente speciale, de bun gust, care să spună în imagini povestea Crăciunului.

Cadouri speciale de Crăciun pentru Sărbători mai frumoase

Ce ai alege între o decorațiune Villeroy Boch în formă de căsuță de poveste, o vază Villeroy Boch Gift Bag sau o decorațiune globuleț Villeroy Boch? Dacă nu te poți hotărî, cele trei fac se completează perfect și conturează foarte bine atmosfera de sărbătoare.

Dacă ai bifat cadourile, ornamentele, decorațiunile și tot ce ține de masa de Crăciun, e timpul să te gândești și la parfumul ce îți va învălui casa în aceste zile. Pe SensoDays ai o mulțime de opțiuni: un difuzor de camera Max Benjamin cu arome de grapefruit, rodie, mosc și șampanie, sau o lumânare parfumată Berger.

SensoDays este site-ul celor mai bune produse pentru casă, așadar nu poate lipsi nici de la sărbătoarea Crăciunului. Are în portofoliu o mulțime de branduri internaționale și mizează întotdeauna pe calitate, loialitate și respectul oferit clienților săi. În peste 150.000 de case se găsesc produse SensoDays, așa că intră și alege-ți și tu cadourile preferate de Crăciun!

viewscnt
Afla mai multe despre
cadouri
craciun
sensodays