Decathlon: Vom asambla în România circa 1 milion de biciclete în acest an și 1,1 milioane anul viitor, căutăm parteneri; crește și producția de încălțăminte și echipament textil

Decathlon: Vom asambla în România circa 1 milion de biciclete în acest an și 1,1 milioane anul viitor, căutăm parteneri; crește și producția de încălțăminte și echipament textil
scris 17 sep 2021

Decathlon mizează, pentru următorii ani, pe creșteri ale producției de biciclete, încălțăminte și echipament textil în România. Partenerul SMW se pregătește să deschidă la Timișoara o unitate prezentată drept cea mai mare fabrică de biciclete din Europa, iar producția luată în calcul de retailerul francez pentru 2022 este de 1,1 milioane biciclete, față de 1 milion de unități în 2021.

Planurile din e-commerce-ul românesc, noile reguli pregătite de autorități în domeniu și cum pot fi atrași mai mulți clienți sunt doar o parte dintre temele care vor fi prezentate la Videoconferința Profit E-commerce, organizată cu sprijinul Philip Morris România, ING, Altex și Telekom România și programată pentru 30 septembrie. Videoconferința va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV, detalii fiind disponibile AICI

“Pentru a acompania ambiția noastră de a face în România peste 1,5 milioane de biciclete anual, în următorii ani vom vedea o creștere importantă în producția locală a componentelor de bicicletă, de la cadrul de oțel și furcile cu suspensie, până la butucii pentru roată. Decathlon lucrează activ să identifice partenerii industriali potriviți cu care să facem aceste componente”, a declarat pentru Profit.ro Raul Buzgar, Production Country Leader – Decathlon.

De asemenea, compania mizează pe o creștere considerabilă a producției de încălțăminte și a celei de echipament textil cu sezonalitate accentuată la vânzare, precum echipamentul de schi sau cel destinat sporturilor de apă.

Sport Mechanical Workshop (SMW), unul din partenerii Decathlon, se pregătește să deschidă la Timișoara, după o investiție de peste 30 de milioane de euro, o fabrică ce va concentra întreaga activitate de producție de biciclete Decathlon în România.

Elefant.ro și-a continuat creșterea în primul semestru din acest an. Compania vrea să ajungă la 50 de showroom-uri în următorii ani CITEȘTE ȘI Elefant.ro și-a continuat creșterea în primul semestru din acest an. Compania vrea să ajungă la 50 de showroom-uri în următorii ani

La capacitate maximă, fabrica va putea produce 1,5 milioane de biciclete pe an, acestea urmând să fie vândute pe piețele europene.

Decathlon estimează că va produce în acest an în România aproximativ 1 milion de biciclete, pentru ca anul viitor să ajungă la circa 1,1 milioane de biciclete, normale și electrice.

Producătorii de biciclete se confruntă la nivel global, de la începutul pandemiei COVID, cu probleme de disponibilitate a componentelor, situație care afectează stocurile magazinelor.

Decathlon colaborează în România cu 15 furnizori industriali pentru unitățile de producție locale, toate destinate brandurilor proprii Decathlon, în domeniul asamblării de biciclete, producției de încălțăminte de munte, a vestelor de salvare, a echipamentelor textile și a suporților metalici de biciclete.

Compania este interesată să găsească furnizori locali pentru producție pentru majoritatea tipurilor de produse disponibile în magazine.

Decathlon, cel mai important retailer european de articole sportive, deține în prezent 28 de magazine la nivel național, la care se adaugă și platforma online, fiind prezent pe piața de retail sportiv din România din anul 2009.

Decathlon comercializează articole și echipamente pentru mai mult de 80 de sporturi. Magazinele includ produse aparținând mărcilor proprii (precum Quechua, Btwin, Domyos sau Nabaiji), dar și altor mărci internaționale.

Începând cu anul 2005, Decathlon colaborează cu mai mulți producători industriali, fabricând în România produse marcă proprie pentru drumeții montane, trekking și escaladă (încălțăminte), dar și pentru ciclism (articole textile și biciclete pentru adulți și copii), vândute în întreaga Europă cu eticheta" Fabricat în România".

viewscnt
Afla mai multe despre
decathlon
biciclete