Este vorba de Textila Oltul, din Sfântu Gheorghe, și Secuiana, din Târgu Secuiesc.
Potrivit conducerii Agenției Județene de Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, Textila Oltul va concedia 55 de angajați din diferite secții, ca urmare a încetării activității de producție. Printre posturile vizate se află muncitori necalificați, confecționeri, mecanici, electricieni, operatori, dar și angajați din zona administrativă și tehnică, arată Agerpres.

Disponibilizările sunt programate pentru perioada 30 octombrie – 10 noiembrie a.c.
La Secuiana SA urmează să fie disponibilizați 91 de salariați din totalul celor 597, dintre care 87 fac parte din personalul productiv și 4 din cel neproductiv.
În cazul Secuiana, concedierile sunt determinate de reorganizarea activității, pe fondul lipsei unor comenzi și vor avea loc începând cu 16 octombrie a.c.Locuri muncă CovasnaGhid turistic Sfântu Gheorghe

Directorul AJOFM Covasna, Kelemen Tibor a explicat că motivele țin de dificultățile economice cu care se confruntă companiile și de contextul dificil din industria textilă.
„Așa cum se zvonește, confirmăm că atât Secuiana, cât și Textila Oltul ne-au notificat că urmează să disponibilizeze un număr destul de însemnat de persoane
. În cazul Textilei Oltul este cu atât mai tragic cu cât o parte dintre angajați sunt cei care au fost disponibilizați nu demult de la Fabrica de pantaloni RGT, iar acum, după ce și-au găsit un job la Textila, sunt cu preavizul în mână și vor urma să își părăsească activitatea”, a declarat Kelemen Tibor.

Cele două fabrici sunt printre cele mai cunoscute branduri din județul Covasna, cu o istorie de zeci de ani în domeniul textil și al confecțiilor.
Szabolcs Olosz a fost directorul de cabinet la Guvern al lui Marko Bela, în perioada 2005-2007.
Secuiana avea atunci două fabrici de confecții: Secuiana pentru bărbați și S' Mode pentru femei, o firmă de transport intern și internațional - Secuiana Trans, precum și lanțul de 24 de magazine Adam's by Secuiana.

Secuiana producea sub brandul Adam's întreaga gamă de articole pentru bărbați, vândută și în Franța, Germania, Italia, Canada, SUA, Suedia, Olanda, Marea Britanie.
Clienți externi ai companiei erau retailerii Dress Master, Canda, Brax, Baumer, Hauber (Germania), Saville, Heaton, Marks&Spencer (Anglia), Hedex, Mexx, WE (Olanda), Bruno Saint Hilaire (Franța).