FlorideLux a atras în parteneriat 45 de florării locale pentru livrări în aceeași zi

FlorideLux a atras în parteneriat 45 de florării locale pentru livrări în aceeași zi
scris 3 feb 2016

Grupul FlorideLux, unul dintre cei mai mari retaileri de aranjamente florale și cadouri online și offline din România, a decis extinderea prezenței pe segmentul livrărilor de flori în aceeași zi, prin lansarea unei rețele de comenzi dedicate florăriilor locale.

Astfel, compania a atras într-o săptămână 45 de parteneri din întreaga țară, urmând ca, până la finalul anului, numărul lor să se apropie de 400.

Potrivit informaților FlorideLux, atât cele 45 de florării care au intrat deja în sistemul de comenzi a companiei, dar și restul de parteneri ce urmează a fi atrași, activează în orașe reședință de județ, unde nu sunt prezente francize FlorideLux.

Partenerii care fac parte din rețeaua dedicată primesc comenzi de flori și cadouri de la FlorideLux, pe care apoi trebuie să le livreze pe o rază de cel mult 20 km, în aceeași zi.

”Pe fondul dezvoltării tehnologice, acum florăriile locale fac față foarte bine comenzilor și e din ce în ce mai facil să lucrăm cu ele. Această nișă este importantă pentru noi și estimăm ca, până la finalul anului, genul acesta de parteneriate să genereze circa 20% din veniturile pe segmentul same-day delivery. În plan secundar, ne dorim ca, prin dezvoltarea rețelei pentru partenerii din țară, acest concept să se transforme, pe viitor, într-un angro pentru florăriile locale”, a declarat Marius Dosinescu, CEO și Fondator FlorideLux.

Fondatorul Floridelux: Cei mai buni profesori pentru noi au fost romii CITEȘTE ȘI Fondatorul Floridelux: Cei mai buni profesori pentru noi au fost romii

Potrivit CEO-ului FlorideLux, la nivel european, florăriile au afaceri de circa 150.000 de euro pe an. Însă, în România, cifra de afaceri medii a unei florării locale este de aproximativ cinci ori mai mică.

”Având în vedere performanțele mult mai mici pe care le au comparativ cu media europeană, rezultă că aderarea la o astfel de rețea este binevenită și pentru florăriile locale, care își pot rotunji anual veniturile cu câteva mii de euro. Acestea pot primi săptămânal, în medie, 5 – 6 comenzi de pe FlorideLux fără să plătească vreun cost pentru a face parte din această rețea”, explică Marius Dosinescu.

Florăriile FlorideLux, cu o experiență de peste 13 ani pe piața din România, oferă produse și servicii de calitate precum buchete și aranjamente florale, coșuri cadou, aranjamente flori funerare, cadouri.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
floridelux
parteneriate
florării