Opt percheziții au loc în București, Ilfov și Ialomița, într-un dosar în care reprezentanții unei firme ar fi vândut, printr-un lanț de hypermarketuri, peste 12 tone de portocale cu conținut ridicat de pesticide, schimbându-le ambalajele și eticheta pentru a lăsa impresia că fructele provin din Grecia deși fuseseră importate din Egipt.
De asemenea, veniturile realizate nu au fost înregistrate în evidențele fiscale. 12 persoane vor fi duse la audieri.
”Astăzi, 12 februarie 2026, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare opt mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Ilfov și Ialomița, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, falsificare sau substituire de alimente ori alte produse și fals în înscrisuri sub semnătură privată”, anunță Poliția Capitalei.
Din datele și probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, bănuiții, în calitate de reprezentanți ai unei societăți comerciale, ar fi oferit spre vânzare aproximativ 12.400 de kg de portocale, importate din Egipt, produse ale căror date de proveniență ar fi fost falsificate, prin înlocuirea ambalajelor și etichetelor, astfel încât a fost schimbată țara de origine, din Egipt în Grecia.
Din cercetări, s-a mai stabillit că substituirea mărfurilor s-ar fi realizat, pe de o parte în scopul ascunderii conținutului ridicat de pesticide, cu mult peste limita maximă admisă de normele legale, iar pe de altă parte, pentru ca acestea să poată fi comercializate către populație.
”Oferirea acestora spre consum s-ar fi realizat prin intermediul unui lanț de hypermarket-uri, iar veniturile obținute din comercializarea acestor produse nu ar fi fost înregistrate în evidențele contabile ale societății care furniza produsele”, precizează sursa citată.
În vederea administrării materialului probator, la data de 12 februarie 2026, au fost puse în aplicare opt mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.
De asemenea, 12 persoane, bănuiți și martori, vor fi duse la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, falsificare sau substituire de alimente ori alte produse și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

















