H&M raportează un profit operațional surprinzător

H&M raportează un profit operațional surprinzător
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 mar 2023

Hennes & Mauritz AB (H&M), al doilea mare retailer de îmbrăcăminte din lume, a raportat un profit operațional surprinzător în perioada decembrie 2022 – februarie 2023, în pofida cererii slabe, în condițiile în care consumatorii și-au redus cheltuielile, din cauza inflației ridicate, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În primul trimestru fiscal al H&M, profit operațional s-a situat la 725 milioane de coroane suedeze (69,73 milioane de dolari), față de un profit de 458 milioane de coroane suedeze în urmă cu un an, în timp ce analiștii intervievați de Reuters se așteptau la pierderi de 1,10 miliarde de coroane suedeze, scrie G4Media.ro.

Bruxelles-ul anunță - România obține recunoașterea europeană a produsului Plăcintă Dobrogeană. A bătut Bulgaria CITEȘTE ȘI Bruxelles-ul anunță - România obține recunoașterea europeană a produsului Plăcintă Dobrogeană. A bătut Bulgaria

Consolidarea câștigurilor la platforma second-hand Sellpy a ajutat la majorarea veniturilor cu aproximativ un miliard de coroane suedeze, a informat grupul suedez, care a avertizat că în sezonul de primăvară vânzările au fost întârziate pe multe piețe, din cauza temperaturilor scăzute.

În timp ce H&M arată semne că își ține costurile sub control, încă are dificultăți în a concura cu rivala Inditex, precum și cu rapida expansiune de retailerilor online de îmbrăcăminte, cum ar fi SHEIN și Temu.

„Factorii externi care influențează costurile de achiziție continuă să se îmbunătățească, lucrăm la programele de reducere și de eficientizare a costurilor, iar multe din schimbările pe care le-am implementat în ultimii ani încep să-și arate rezultatele”, a afirmat directorul general Helena Helmersson.

H&M se așteaptă la o creștere a vânzărilor nete în martie de 4%, în monedă locală, comparativ cu perioada similară din 2022. „Colecțiile de primăvară au fost bine primite acolo unde vremea s-a încălzit”, se arată în comunicatul grupului suedez.

La Bursa de la Stockholm, acțiunile H&M au crescut cu 9,5% în 2023, mai puțin de jumătate față de avansul de 19,7% al Inditex. Miercuri, acțiunile H&M au închis la 122,86 coroane suedeze, la doar o treime de nivelul record din 2015, de 368,5 coroane suedeze.

Luna aceasta, H&M a raportat o creștere de 12% a vânzărilor nete în perioada decembrie 2022 – februarie 2023, iar în monedă locală vânzările au urcat cu 3%.

În primul trimestru fiscal al H&M, vânzările nete au urcat la 54,9 miliarde de coroane suedeze (5,26 miliarde de dolari), în timp ce analiștii se așteptau la 54,4 miliarde de coroane suedeze.

Excluzând Rusia, Belarus și Ucraina, creșterea vânzărilor net ar fi fost de 16%, iar în monedă locală, de 7%, a precizat grupul suedez. Acesta este în mijlocul unui program de reducere a costurilor cu două miliarde de coroane suedeze anual,economiile făcute în urma concedierilor și a altor măsuri urmând să-și arate efectele din semestrul doi din 2023.

Compania anunța în noiembrie că va renunța la aproximativ 1.500 angajați și va înregistra costuri legate de restructurare de aproximativ 800 milioane de coroane suedeze în trimestrul patru.

viewscnt
Afla mai multe despre
h&m
haine