Wendy’s a împlinit un an de activitate pe piața din România, perioadă în care a deschis șase restaurante în trei orașe, a creat peste 100 de locuri de muncă și continuă să își dezvolte și să își consolideze investițiile la nivel local.
Intrarea Wendy’s în România a fost anunțată de Profit.ro
În acest moment Wendy’s operează restaurante în: AFI Cotroceni (București), Mega Mall (București), Moldova Mall (Iași), Ploiești Shopping City (Ploiești), Promenada (București) și Veranda (București).
„România ne-a demonstrat că este posibil să livrezi calitate la scară largă, fără compromisuri. În 12 luni, am construit un lanț de aprovizionare predominant local, am deschis șase restaurante Wendy’s și am început să vedem clienți care revin într-o piață foarte competitivă. Pentru noi, aceasta nu este doar un entuziasm de început, ci o validare operațională. Următorul pas este să consolidăm tot ce am construit: sistemele, parteneriatele și fiecare detaliu operațional, astfel încât creșterea Wendy’s în România să fie constantă, mai puternică și construită pe termen lung.” Kathryn Chayka CEO, JKC Restaurants.
Operatorul francizei susține că peste 80% din achizițiile realizate în primul an au provenit din România, inclusiv carnea proaspătă de vită de la furnizori locali.
Wendy's este un lanț american de restaurante de tip fast-food fondat de Dave Thomas, în 1969, în Columbus, Ohio. Astăzi este al treilea cel mai mare lanț de fast-food din lume, cu circa 7.000 de restaurante, după McDonald's și Burger King.
JKC Restaurants este un business de familie cu cea mai rapidă ascensiune din Canada, având în portofoliu 32 de francize ale celebrelor branduri Wendy's și Tim Hortons. Compania a fost lansată în 2015 de soții Kathryn și John Chayka.
JKC Restaurants este cel mai mare francizor Wendy’s din Canada.
















