Magazinul este situat pe Strada Compozitorilor, Nr. 1, are o suprafață de vânzare de peste 1.400 mp și pune la dispoziția clienților 147 de locuri de parcare.
Programul de funcționare este de luni până sâmbătă, între orele 07:00 și 22:00, iar duminică, între orele 08:00 și 20:00.
Odată cu inaugurarea magazinului din Bistrița, au fost create 33 de noi locuri de muncă.
Retailerul german Lidl a anunțat recent un premiu în valoare de 150.000 euro pentru achiziția unei noi locuințe. În perioada 19 octombrie – 31 decembrie 2026, Lidl România desfășoară un nou concurs dedicat gamei sale proprii Deluxe, prin care le oferă clienților șansa de a câștiga până la 150.000 de euro pentru achiziția unuia sau mai multor imobile rezidențiale.
Lidl ridică cel mai mare supermarket al său din România, în zona Obor, din București, conform datelor Profit.ro.
Magazinul face parte din ansamblul rezidențial SkyLight Residence.
Lucrările sunt foarte aproape de final.
Magazinul urmează astfel să fie deschis până la sfârșitul anului, după cum a anunțat anterior Profit.ro.

Foto actual
Anul trecut, InteRo anunța deschiderea unui magazin flagship al unui important retailer în cadrul SkyLight Residence, cel mai mare magazin al său din România.

Foto actual
Anterior, compania a transmis că "Lidl România mai operează un magazin de dimensiuni comparabile cu cel din Obor, în Timișoara, pe Strada Simion Bărnuțiu, Nr. 28, unitate inaugurată în decembrie 2017. Proiectul din București va avea însă o suprafață mai mare, reflectând specificul amplasării și rolul său în rețeaua noastră de magazine.
În general, abordarea noastră rămâne una versatilă, în care dimensiunea și formatul magazinelor sunt adaptate în funcție de particularitățile fiecărei zone și de nevoile de consum ale clienților noștri.

Foto Profit.ro din septembrie
În ultimii ani, am mizat pe o flexibilizare a strategiei de expansiune pentru a putea valorifica oportunități de dezvoltare cât mai diverse, astfel încât să putem integra magazine Lidl și în proiecte urbane sau spații atipice, inclusiv prin colaborări cu parteneri imobiliari.
Astfel, printr-o abordare mai flexibilă a formatelor, reușim să ajungem mai aproape de clienți, mai ales în zone centrale și în cartiere cu densitate ridicată, unde accesibilitatea și proximitatea sunt esențiale.

Foto Profit.ro din septembrie

Foto Profit.ro din septembrie
Magazinul va respecta standardele Lidl în ceea ce privește suprafața, organizarea și experiența de cumpărături, adaptate specificului proiectului. Indiferent de format, ne raportăm constant la criterii clare de eficiență și funcționalitate.
Noua unitate va respecta, asemenea tuturor magazinelor noastre, standarde ridicate de eficiență energetică și sustenabilitate, fiind dotată cu tehnologii precum iluminat LED cu senzori de prezență și sisteme de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare, în linie cu angajamentul nostru de a reduce impactul asupra mediului", a transmis atunci compania pentru Profit.ro.
Întrebați de ce consideră că zona Obor este potrivită pentru cel mai mare magazin Lidl din România, reprezentanții companiei au răspuns că "Obiectivul Lidl rămâne acela de a fi cât mai aproape de comunități, pentru a le oferi clienților acces la produse de calitate, la prețuri accesibile, într-o experiență de cumpărături modernă și eficientă.
Zona Obor are o relevanță urbană și comercială importantă, fiind caracterizată de o comunitate numeroasă și un flux constant de persoane, iar aici putem fi aproape de comunitate și de ritmul vieții urbane, oferind clienților un spațiu adaptat nevoilor lor zilnice".
Magazinul va avea o suprafață de aproximativ 3.265 mp.
Proiectul SkyLight Residence este prima dezvoltare imobiliară pe locul fostei fabrici Aversa și a cartierului Obor.
Obor este unul dintre cele mai active și mai vechi centre comerciale ale orașului, iar noul magazin va aduce un plus important pentru comunitatea în formare, atât din punct de vedere al confortului, cât și al locurilor de muncă și al serviciilor accesibile", a declarat Michael Topolinski III, fondator și CEO InteRo Property Development.
SkyLight Residence este un proiect mixt cu o investiție totală estimată la 1 miliard de euro, ce va include peste 2.200 de apartamente, spații de birouri, un supermarket, facilități educaționale și spații verzi, inclusiv un parc central și mai multe parcuri private.
Suprafața construită va depăși 486.000 mp, dintre care 370.000 mp destinați locuirii și 115.000 mp birourilor.
Adresat segmentului de piață premium, proiectul va oferi peste 4.000 de locuri de parcare și o zonă comercială de 8.540 mp.
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Operează în prezent peste 12.600 de magazine și peste 230 de centre logistice și depozite în 31 de țări.
Lidl are aproximativ 382.400 de angajați, dintre care peste 13.000 în România, unde retailerul german are deschise peste 400 de magazine și 6 centre logistice.


















