Meta Estate Trust cumpără de la familia Dobra un parc de retail, cu Penny chiriaș

Retail   
Meta Estate Trust cumpără de la familia Dobra un parc de retail, cu Penny chiriaș

Alexandru Bonea, CEO Meta Estate Trust

Meta Estate Trust, companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar și acționează ca un portal între piața imobiliară și piața de capital, anunță o investiție strategică într-un nou parc de retail, aflat în dezvoltare în comuna Ciolpani, pe axa București–Ploiești (DN1).

Proiectul va fi finalizat și predat chiriașilor în cursul acestui an, urmând să fie deschis publicului în primul trimestru din 2026.

Urmărește-ne și pe Google News

Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 2 milioane de euro.

Evenimente
Produs retras din magazinele Penny întrucât conține compuși toxici CITEȘTE ȘI Produs retras din magazinele Penny întrucât conține compuși toxici

Proiectul a fost cumparat de la familia Călin și Alina Dobra, activă pe piața dezvoltărilor imobiliare din Cluj și București.

Călin și Alina Dobra sunt cunoscuți pentru implicarea în construcția mai multor unități Kaufland și Lidl din țară. Ei au început deja dezvoltarea unui complex comercial susținut de un magazin Penny pe DN1 în localitatea ilfoveană Ciolpani, lângă Mega Image.

Planul dezvoltatorului este să realizeze pe un teren de 9.800 de metri pătrați un complex comercial cu o suprafață de circa 2.600 de metri pătrați, din care 1.400 de metri pătrați sunt rezervați unui magazin Penny, iar restul unei galerii comerciale, potrivit documentelor analizate de Profit.ro. Complexul va beneficia de 106 locuri de parcare.

În 2022, pe același teren, Mihaela și Virgil Traian Cocorinov planificau construirea unui magazin de retail.

Proiectul, din care Meta a preluat 76%, va fi dezvoltat în parteneriat cu familia Dobra. Investiția este la stadiul de structură, iar familia Dobra se ocupă de managementul dezvoltarii si al administrarii.

Spectral Mobilă deschide un magazin în Pașcani și ajunge la o rețea de 40 de magazine CITEȘTE ȘI Spectral Mobilă deschide un magazin în Pașcani și ajunge la o rețea de 40 de magazine

„Parcul de retail din Ciolpani este prima dezvoltare de acest tip și marchează începutul unei serii de investiții în parteneriat cu un retailer internațional. Locația aleasă și mixul de chiriași răspund direct unei nevoi reale a comunității locale, ceea ce ne oferă încredere în eficiența și succesul acestei investiții. La finalizarea dezvoltării, estimăm că activul va genera un venit brut anual de peste 350.000 euro, consolidând poziția Meta Estate Trust pe segmentul de active comerciale închiriate unor parteneri de încredere. Această investiție este în linie cu strategia Meta Estate Trust de diversificare a portofoliului și de consolidare a expunerii în segmente de real estate cu potențial de creștere, deservite de chiriași stabili și puternic ancorați în piață.”, a spus Alexandru Bonea, CEO Meta Estate Trust.

Parcul de retail din Ciolpani va include și 8 stații de încărcare pentru vehicule electrice, adresând cerințele de mobilitate urbană modernă și adăugând un avantaj competitiv în linie cu tendințele ESG. În plus este prevăzută  instalarea unor panouri fotovoltaice și a unui sistem de stocare a energiei pe bază de baterii Lithium-ion, ca parte a angajamentului față de sustenabilitate și în linie cu strategiile de utilizare a surselor de energie regenerabilă ale chiriașilor principali.

Investiția Meta Estate Trust în parcul de retail din Ciolpani este structurata printr-o combinație echilibrată de surse proprii, aportul a doi parteneri precum și un credit bancar de investiții de la Banca Transilvania. Meta Estate Trust deține în prezent 76% din compania care dezvoltă proiectul.

INFOGRAFICE Kaufland se apropie în România de 4 miliarde de euro și accelerează extinderea CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE Kaufland se apropie în România de 4 miliarde de euro și accelerează extinderea

Dezvoltarea de retail, o nouă direcție strategică pentru Meta Estate Trust

Meta Estate Trust a intrat, în a doua parte a anului 2024, într-un parteneriat strategic cu Penny, vizând dezvoltarea unui pipeline atractiv de patru proiecte comerciale majore. Ca parte a acestei direcții de extindere în zona de retail, compania a semnat ulterior memorandumuri de înțelegere pentru achiziția celor patru spații comerciale, situate în diverse localități din România.

Investițiile în proiectele de retail derulate de echipa Meta au rolul de a minimiza riscurile și costurile de operare pentru companie, oferind totodată predictibilitate și stabilitate pe termen lung.

Lanțul de simigerii Luca - afaceri de 100 milioane euro. A ieșit în premieră în afara României CITEȘTE ȘI Lanțul de simigerii Luca - afaceri de 100 milioane euro. A ieșit în premieră în afara României

Punctual, în cazul acestor tranzacții, echipa de management a Meta Estate mizează pe cererea constantă din sectorul alimentar, chiar și în perioade economice provocatoare, precum și pe soliditatea financiară și reputația chiriașului-ancoră – un important retailer european din segmentul discount.

Meta Estate Trust este o companie tip holding, cu activitate în sectorul imobiliar, fondată în martie 2021 de un grup de antreprenori români cu experiență în real estate și piața de capital. Din 29 august 2022, Meta Estate Trust este listată la Bursa de Valori București, în piața AeRO, având simbolul bursier MET. Începând cu data de 20 martie 2023, acțiunea MET este inclusă în indicele BETAeRO. 

viewscnt
Afla mai multe despre
meta estate trust
bucurești