Pepco Group, unul dintre principalii retaileri de tip discount din Europa, anunță deschiderea celui de-al 500-lea magazin la nivel național.
De la intrarea sa pe piața din România, în martie 2015, cu primele magazine deschise în București, Ploiești și Câmpina, Pepco a înregistrat o creștere remarcabilă. De la 44 de magazine și 450 de angajați în 2015, compania operează în prezent 500 de magazine în peste 100 de orașe, susținută de aproape 4.000 de angajați. România a devenit astfel a doua cea mai mare piață a Grupului, un adevărat motor de creștere în Europa Centrală și de Est.

În 2024, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 2,9 miliarde lei (574 milioane euro) și un profit net de 424 milioane lei (83 milioane euro), ceea ce reprezintă creșteri anuale de 13% și, respectiv, 29% față de 2023.
În luna iulie, filiala din Germania a Pepco a solicitat deschiderea procedurilor de insolvență, în încercarea de a reabilita rețeaua de magazine neprofitabile.
În februarie 2024 a fost anunțat că Pepco își va închide porțile în Austria. Lanțul popular de magazine își încetează toate operațiunile comerciale în această țară și va depune în curând cerere de faliment, după cum a raportat atunci presa austriacă.

Pepco Group (fostul Pepkor Europe) este controlat de holdingul sud-african Steinhoff International din 2014.
În România, Profit.ro a anunțat recent că Pepco a pierdut poziția de lider pe piața de retail de fashion românească în favoarea gigantului spaniol Inditex, după ani de ascensiune rapidă - VEZI AICI