România a avut anul trecut cel mai scăzut nivel din UE al prețurilor pentru cheltuielile de consum

România a avut anul trecut cel mai scăzut nivel din UE al prețurilor pentru cheltuielile de consum
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 iun 2023

Nivelul prețurilor în cazul cheltuielilor de consum finale ale gospodăriilor în Uniunea Europeană a variat semnificativ anul trecut în statele membre UE, cel mai scăzut nivel fiind în România (58% din media UE), Bulgaria (59%) și Polonia (62%), arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

În 2022, cel mai ridicat nivel al prețurilor în Uniunea Europeană s-a înregistrat în Irlanda (146% din media UE), Danemarca (145%) și Luxemburg (137%), scrie Agerpres.

Leroy Merlin România are un nou CEO, fost sportiv profesionist CITEȘTE ȘI Leroy Merlin România are un nou CEO, fost sportiv profesionist

Anul trecut, nivelul prețurilor pentru alcool și tutun a fost de aproximativ 3,3 ori mai ridicat în cea mai scumpă țară față de cea mai ieftină. Variațiile de preț sunt provocate de diferențele de impozitare la aceste produse. Cel mai scăzut nivel a fost în Bulgaria (66% din media UE), Polonia (73%), Ungaria (78%), iar cel mai ridicat în Irlanda (216%) Finlanda (174%) și Danemarca (138%).

Pe locul doi în ceea ce privește diferența între prețuri se află restaurantele și hotelurile, cel mai scăzut nivel a fost în Bulgaria (51% din media UE), România (61%) și Ungaria (62%) iar cel mai ridicat în Danemarca (156%), Finlanda (132%) și Luxemburg (131%).

Cea mai ieftină îmbrăcăminte este în Bulgaria (80% din media UE), Ungaria (83%) și România (84%), iar cea mai scumpă în Danemarca (134%), Suedia (117%) și Cehia (115%).

Diferențe se înregistrează și la alimente și băuturi nealcoolice (variind de la 72% din media UE în România la 121% în Danemarca), echipamentele de transport personal (variind de la 87% în Polonia la 132% în Danemarca) și produsele electronice de consum (variind de la 92% în Italia la 115% în Franța).

viewscnt
Afla mai multe despre
consum
romania