Studiu: Românii comandă cel mai des de pe telefonul mobil haine, produse de înfrumusețare și electronice

Studiu: Românii comandă cel mai des de pe telefonul mobil haine, produse de înfrumusețare și electronice
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 feb 2020

Românii comandă cel mai des de pe smartphone haine, produse de înfrumusețare și electronice, iar 82% dintre români aleg magazinul online în funcție de postările întâlnite pe rețelele de socializare ale brandurilor, prietenilor și influencerilor, sunt câteva dintre concluziile Barometrului european e-shoppers 2019 realizat de GfK pentru compania de curierat DPD Group.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Datele mai arată că 83% dintre românii care fac cumpărături pe internet postează feedback pe Facebook, Instagram sau YouTube despre ceea au cumpărat, scrie News.ro.

În medie, un român achiziționează aproximativ 35 de produse într-un an, iar cel mai des comandă cu smartphone-ul produse fashion (37%), beauty (35%) și electronice (33%).

EXCLUSIV Proprietarul Altex pregătește o nouă achiziție. Cumpără unul dintre marii distribuitori de produse IT&C din România. Ostahie: Când facem drumul la client cu hârtia de copiator, vrem să-i oferim și cartușul pentru imprimantă CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Proprietarul Altex pregătește o nouă achiziție. Cumpără unul dintre marii distribuitori de produse IT&C din România. Ostahie: Când facem drumul la client cu hârtia de copiator, vrem să-i oferim și cartușul pentru imprimantă

Studiul privind comportamentul cumpărătorilor online mai arată că 77% dintre românii preferă să plătească cash, la livrare, în timp ce 33% dintre ei folosesc plata cu cardul, procent care, de altfel, crește de la an la an.

Potrivit studiului, românii sunt campioni europeni atunci când vine vorba de influența Social Media asupra deciziei de a face cumpărături online, iar cea mai mare pondere o are Facebook (93%, media europeană fiind 85%), urmată de YouTube (78%, media europeană e 72%), Instagram (41%, la o medie europeană de 51%), LinkedIn (20%, media europeană 17%) și Pinterest (19% - media europeană fiind 20%).

După achiziție, 83% dintre cumpărătorii online români publică comentarii pe Social Media (media europeană fiind de 78%). Românii fac recomandări prietenilor, colegilor, rudelor (62%, față de 44% media europeană) și comentează sau dau review-uri pe site-ul magazinului online și pe paginile proprii de Facebook sau Instagram (44%, față de 49% cât este media europeană).

Datele mai arată că reclamele online au un impact foarte mare asupra 82% dintre e-shopperii din România. În topul eficienței reclamelor se află cele din Social Media (44% față de 28% media europeană), din online - bannere (37%, media europeană fiind 25%), respectiv reclamele tradiționale (TV, presă, outdoor) - 30% față de 18% media europeană.

Aproape patru români din cinci (78%) folosesc un smartphone atunci când fac cumpărături online (cu mult peste media europeană, care este de 64%), iar 90% preferă livrarea acasă (față de 86% media europeană), 27% la oficiul poștal (variantă preferată de doar 17% din europeni), 22% la birou (13% media europeană), în vreme ce 12% preferă să folosească livrarea la automate (variantă preferată de doar 4% dintre europeni).

"Constatăm o tendință a creșterii preferințelor pentru alternativele la livrările acasă, pentru că în timpul zilei majoritatea celor care fac cumpărături online sunt la birou. O variantă din ce în ce mai populara este folosirea automatelor. Poți merge oricând să ridici sau să trimiți coletul și costă mai puțin", a declara Karla Codrea, CEO DPD România.

viewscnt
Afla mai multe despre
gfk
dpd group
comenzi online