SURPRIZĂ FOTO KFC intră în benzinăriile Rompetrol

SURPRIZĂ FOTO KFC intră în benzinăriile Rompetrol
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 mar 2023

Sphera Franchise Group, holdingul care deține compania ce administrează în sistem de franciză brandul KFC pe plan local, își extinde rețeaua de restaurante și marchează o premieră, inaugurând primele unități în cadrul unor benzinării, printr-un parteneriat cu Rompetrol. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Cel mai mare retailer de modă german, Peek&Cloppenburg, prezent și în România, intră în insolvență CITEȘTE ȘI Cel mai mare retailer de modă german, Peek&Cloppenburg, prezent și în România, intră în insolvență

KFC Drive Thru Pecica și KFC Orăștie sunt două dintre cele trei restaurante pe care compania le va opera în incinta unor benzinării Rompetrol, situate pe Autostrada A1.

SURPRIZĂ FOTO KFC intră în benzinăriile Rompetrol

Valoarea investiției în noul format de restaurant se situează între 350.000 euro și 400.000 euro, în funcție de complexitatea serviciilor furnizate.

EXCLUSIV Altex vizează 10 magazine noi și extinde suprafața de expunere CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Altex vizează 10 magazine noi și extinde suprafața de expunere

Odată cu inaugurarea celor două restaurante, KFC creează 50 de locuri de muncă, iar venitul net la care poate ajunge un Crew Member (Lucrător Bucătărie sau Casier) este de 3.000 lei din a 3-a lună de colaborare. Suma include salariul de bază, tichetele de masă și bonusuri sau prime acordate conform criteriilor interne. Angajarea nu este condiționată de experiența anterioară de lucru.

SURPRIZĂ FOTO KFC intră în benzinăriile Rompetrol

În urmă cu exact un an, Profit.ro a anunțat că și retailerul francez Carrefour lansează în România mai multe magazine ce vor fi deschise în benzinării Rompetrol, o nișă inițiată, anterior, de un alt retailer francez, Auchan, în stațiile OMV Petrom.

Ce costuri presupun investițiile în acțiuni din SUA ca Tesla sau Apple, din România? Atenție la alegerea brokerului: comision zero nu înseamnă gratis! CITEȘTE ȘI Ce costuri presupun investițiile în acțiuni din SUA ca Tesla sau Apple, din România? Atenție la alegerea brokerului: comision zero nu înseamnă gratis!

Parteneriatul dintre OMV Petrom și Auchan Retail România, un concept nou pentru piața locală, presupune reamenajarea atât la interior, cât și la exterior, a aproximativ 400 de stații de alimentare din rețeaua Petrom și integrarea magazinelor MyAuchan în spațiile comerciale existente. În perioada 2021-2024, cele două companii vor investi peste 50 de milioane de euro în acest proiect și vor remodela anual circa 100 de stații de alimentare Petrom. 

Înțelegerea Auchan-Petrom a fost semnată în 2017.

În primăvara anului 2021, Auchan Retail România și OMV Petrom au anunțat că vor continua reamenajarea celor aproximativ 400 de stații de alimentare din rețeaua Petrom și integrarea magazinelor MyAuchan în spațiile comerciale existente. 

KFC a intrat pe piața din România în 1997, odată cu deschiderea primului restaurant din București. Brandul a continuat să se dezvolte pe parcursul celor 25 de ani de activitate, iar în acest moment rețeaua numără 97 de unități în 39 de orașe, atât de tip Drive-Thru, cât și stradale și food court, fiind cel mai mare lanț din România ca număr de locații.

Sphera Franchise Group este cel mai mare grup din industria de food service din România, deținând companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery și Taco Bell în România și KFC în Chișinău, Republica Moldova, și în anumite zone din Italia.

Grupul deține peste 175 de restaurante pe cele trei piețe și are aproape 5.000 de angajați. Sphera Franchise Group este listată pe Bursa de Valori București din 2017, sub simbolul SFG, fiind singura companie din HoReCa inclusă în indicele principal BET, precum și în FTSE Global Microcap.

Companie care a împlinit recent 5 ani de la listare, Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de foodservice din România, a încheiat anul 2022 cu vânzări consolidate de 1,3 miliarde lei, o creștere de 32% față de 2021, cel mai ridicat nivel înregistrat de Grup până acum.

viewscnt
Afla mai multe despre
carrefour
vanzari carrefour romania
restrictii mall
coronavirus