Cum vede un executiv de top, care și-a început cariera în România, schimbările din ultimii 25 de ani: Companii puternice și o dezvoltare impresionantă a retailului, dar drumul de la Sibiu la București durează acum mai mult

Cum vede un executiv de top, care și-a început cariera în România, schimbările din ultimii 25 de ani: Companii puternice și o dezvoltare impresionantă a retailului, dar drumul de la Sibiu la București durează acum mai mult
Emil Popescu
Emil Popescu
scris 10 sep 2021

România a înregistrat în ultimii 25 de ani schimbări impresionante, mai ales în privința dezvoltării retailului și a unor companii antreprenoriale puternice, precum eMAG  sau Altex, dar infrastructura nu a urmat aceeași transformare, drumul cu mașina de la Sibiu la București, de exemplu, ajungând să dureze chiar mai mult.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Fapte bune făcute de Profi CITEȘTE ȘI Fapte bune făcute de Profi

Planurile din e-commerce-ul românesc, noile reguli pregătite de autorități în domeniu și cum pot fi atrași mai mulți clienți sunt doar o parte dintre temele care vor fi prezentate la Videoconferința Profit E-commerce, organizată cu sprijinul Philip Morris România, ING și Telekom România și programată pentru 30 septembrie.

Videoconferința va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV, detalii fiind disponibile AICI

Sunt aprecierile formulate, într-o discuție cu Profit.ro, de președintele grupului american Whirlpool pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa, Gilles Morel, a cărui carieră internațională a început în România, în 1995, când Mars, unul dintre cei mai mari producători globali de dulciuri, l-a desemnat să înființeze și să conducă sucursala locală, în calitate de country manager.

Cum vede un executiv de top, care și-a început cariera în România, schimbările din ultimii 25 de ani: Companii puternice și o dezvoltare impresionantă a retailului, dar drumul de la Sibiu la București durează acum mai mult

Ulterior, el a primit responsabilități la nivel regional, în perioada 2013-2017 fiind președintele Mars Chocolate pentru Europa și Eurasia. Morel și-a continuat cariera lucrând pentru grupul francez Savencia (care a preluat Delaco Brașov), pentru ca în 2019 să ajungă la Whirlpool, unul dintre grupurile de top din industria de electrocasnice, unde deține funcțiile de președinte pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa și de vicepreședinte executiv Whirlpool Corporation.

EXCLUSIV Acuzații de hărțuire morală la Kaufland România. Un fost angajat obține reîncadrarea și daune morale CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Acuzații de hărțuire morală la Kaufland România. Un fost angajat obține reîncadrarea și daune morale

Morel spune că o parte din inima sa a rămas în România și a făcut o paralelă între România anilor 2000 și cea actuală.

“Unele schimbări sunt cu adevărat impresionante, mai ales în ceea ce privește dezvoltarea retailului și a lanțurilor de distribuție. În 1996 s-a deschis primul retailer modern, adică Metro, la acel moment în Otopeni, apoi alte supermarketuri, centre comerciale și afaceri online au înflorit. Unii antreprenori români, precum fondatorii Altex sau eMAG din industria noastră, au construit afaceri de mare succes. Un alt exemplu, din poziția mea anterioară într-o altă industrie, a fost compania de brânzeturi Delaco, pe care am achiziționat-o la Brașov. Observ că adevărații antreprenori români au dezvoltat afaceri inovatoare de mare success”, spune Gilles Morel pentru Profit.ro.

EXCLUSIV Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, pregătește primul său ansamblu rezidențial major, aproape de mega proiectul familiei lui Robert Negoiță CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, pregătește primul său ansamblu rezidențial major, aproape de mega proiectul familiei lui Robert Negoiță

Pe de altă parte, infrastructura nu s-a dezvoltat la fel de repede, astfel că este nevoie de mai mult timp pentru a conduce, de exemplu, de la Sibiu la București, ceea ce reprezintă “o provocare pentru țară”.

Morel apreciază, de asemenea, că integrarea în UE ar fi fost utilă României încă din anii '90.

viewscnt
Afla mai multe despre
morel whirlpool