Crama Mandrarossa face parte din cooperativa Cantine Settesoli, lider în sud-vestul Siciliei, un model de excelență și sustenabilitate în viticultură. Cu accent pe soiuri locale precum Grillo, Nero d'Avola, Grecanico și Zibibbo, Mandrarossa se concentrează pe vinuri care reflectă un loc precis și o identitate clară, produse astăzi în propria cramă dedicată.
Mandrarossa Grillo 2024 are o culoare de galben-pai strălucitor și un buchet aromatic ce aduce împreună grapefruit, piersici proaspete și un subtil iz de busuioc. Pe palat, domină citricele și fructele cu sâmburi, urmate de un final plăcut și persistent. Este ideal servit la 8–10°C, ca atare sau alături de pește și paste cu fructe de mare.
Diana Pavelescu: Definiția vinului alb sicilian, cu toate aromele insulei concentrate într-un pahar. Un 100% Grillo din zona Menfi, cules la final de august de pe coline cu expunere sudică și sud-est, cu soluri nisipoase și calcaroase. În nas, explozie de citrice: lămâi, bergamotă, grapefruit, completate de kaki, pere de vară și un buchet de ierburi aromate – salvie, oregano. Gustativ, este proaspăt și intens, cu note minerale de cretă sărată, aciditate vie și un final lung, curat, cu aluzii de coajă de lămâie. Structura sa răcoritoare și precisă îl face companionul ideal pentru zilele de vară. Vinificat prin criomacerare scurtă, fermentat și maturat 4 luni exclusiv în inox, păstrează intactă expresia pură a soiului. Mandrarossa este fața inovatoare a Siciliei – peste 20 de ani de cercetare și experiment, cu respect pentru tradiție și terroir, dar și cu dorința de a arăta lumii o identitate nouă a vinurilor insulare. Pairing? Legume la grătar, paste cu fructe de mare, pește spadă la cuptor sau pur și simplu o terasă cu vedere spre mare.
Vinul poate fi cumpărat de aici.
Pe Unvinpezi.ro găsiți zilnic un vin excepțional, evaluat de experți, la cel mai mic preț din online-ul românesc, disponibil în stoc limitat. Este platforma online de vinuri cu cele mai multe recenzii din România și singura care vă oferă exclusiv vinuri selectate de o echipă de 15 experți, dintre care unii au câștigat Campionatul Mondial de Degustare în Orb, ediția 2023. În plus, vă puteți alătura ca membri premium, bucurându-vă de numeroase beneficii.















