Tranzacție - Perla turistică a Apusenilor, preluată de fondatorul Softvision. Un Hilton la orizont

Tranzacție - Perla turistică a Apusenilor, preluată de fondatorul Softvision. Un Hilton la orizont
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 apr 2023

Unita Turism Holding Timișoara a înstrăinat complexul Fântânele, de pe malul lacului Beliș, unul dintre cele mai cunoscute complexuri turistice din Munții Apuseni, acesta intrând în patrimoniul firmei Transilvania Quest Cluj, a declarat Marc Eichert, unul dintre proprietarii UTH, potrivit Făclia de Cluj. Tranzacția s-a ridicat la 5 milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cumpărătorul unității turistice este compania care deține Hotelul DoubleTree by Hilton, controlată de antreprenorul din IT Laurențiu Russo.

CONFIRMARE Bittnet a preluat în acționariat Impetum Group și Agista; vrea venituri de 1 miliard de lei și ia în calcul listarea pe o piață europeană, pentru \ CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Bittnet a preluat în acționariat Impetum Group și Agista; vrea venituri de 1 miliard de lei și ia în calcul listarea pe o piață europeană, pentru "mai mult pedigree"

Complexul va fi modernizat, noul proprietar aflându-se în negocieri pentru trecerea sa sub umbrela Hilton.

Unitatea turistică are două pavilioane, două restaurante, trei vile, teren de 63.000 mp. Obiectivul a fost construit în 1974 și renovat în 2005. Complexul din comuna Beliș era anunțat ca fiind de vânzare încă de acum 15 ani, odată cu Campingul Făget, suma dorită atunci de UTH pentru cele două obiective fiind de 17 milioane de euro, arată Transilvania Business.

FOTO Antibiotice Iași a semnat cu BEI un acord de consultanță privind dezvoltarea strategică a platformei industriale CITEȘTE ȘI FOTO Antibiotice Iași a semnat cu BEI un acord de consultanță privind dezvoltarea strategică a platformei industriale

Laurențiu Russo a înființat compania informatică Softvision, vândută, în 2018, grupului american Cognizant, cu 550 de milioane de dolari. El a preluat Hotelul City Plaza, pentru 10 milioane de euro, de la Sorin Dan, și l-a transformat în DoubleTree by Hilton.

UTH a mai vândut active hoteliere din Cluj. Vila Casa Albă a fost plasată Băncii Transilvania pentru 0,9 milioane euro, în 2014 (pretențiile inițiale erau de 2 milioane), președintele BT, Horia Ciorcilă, cumpărând și Hotelul Sport (2*) pe care l-a transformat în Radisson Blu (5*).

Tranzacție - Familia Fiterman a cumpărat pachetul majoritar al unei clinici veterinare pe piață de 17 ani CITEȘTE ȘI Tranzacție - Familia Fiterman a cumpărat pachetul majoritar al unei clinici veterinare pe piață de 17 ani

În prealabil, hotelul fusese vândut cu 4,8 milioane de euro, în 2015, de către fostul proprietar al UTH, Josef Goschy, Societății de Investiții Financiare Moldova, care l-a revândut lui Ciorcilă, în 2018, cu 3,6 milioane. În 2014, pretențiile UTH pentru hotelul din Parcul Central erau de 6 milioane de euro.

În 2018, Goschy a cedat toate cele 17 hoteluri din proprietatea sa nepoților săi, frații Eichert. Multe dintre activele rămase servesc ca garanție unor societăți bancare precum BT Cluj, în urma unor împrumuturi de zeci de milioane de euro luate de UTH. Inclusiv Hotelul Belvedere din Cluj-Napoca se găsește în această situație.

Tranzacție - Morad preia de la Ciurtin mai multe branduri, precum „Capricii și Delicii”, „Rodna”, și „Meniu\ CITEȘTE ȘI Tranzacție - Morad preia de la Ciurtin mai multe branduri, precum „Capricii și Delicii”, „Rodna”, și „Meniu"

UTH este specializată în hoteluri și alte facilități de cazare similare, fiind deținută de către Marc, Oliver și Axel Eichert (câte 33%). Societatea avea afaceri de 33 milioane lei în 2021, un profit net de 1,4 milioane, cu 290 angajați.

viewscnt
Afla mai multe despre
hotel
cluj