Guvernul a prelungit, în ședința de joi seară, până în luna mai 2021, adică cu 12 luni, valabilitatea voucherelor de vacanță, a declarat, pentru Profit.ro, ministrul Economiei, Virgil Popescu.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Ministrul arătase anterior, în ședința de Guvern, că speră în revenirea la normal în turism o dată cu sezonul estival, iar voucherele vor putea fi folosite până în luna mai 2021.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Guvernul schimbă legislația legată de pandemia Covid 19. Indemnizația pentru firme - doar cu certificat de urgență. Ajutorul social - fără verificări. Șomajul se cere pe emailInițial, premierul Orban s-a arătat surprins de prelungirea pe o perioadă de 1 an, dar în cele din urmă Guvernul a aprobat această prelungire.