Peste 150.000 de turiști își petrec minivacanța de 1 Decembrie la munte sau în pensiunile rurale

Peste 150.000 de turiști își petrec minivacanța de 1 Decembrie la munte sau în pensiunile rurale
scris 29 nov 2017

Peste 150.000 de turiști sunt așteptați să își petreacă minivacanța cu ocazia Zilei Naționale de 1 Decembrie în țară, cele mai căutate locuri fiind stațiunile montane și cele balneoclimaterice, dar și turismul rural, unde aproape toate locurile de cazare sunt ocupate, spun consultanții și jucătorii din domeniu consultați de News.ro. Majoritatea hotelurilor, vilelor și pensiunilor asigură cină festivă cu ocazia Zilei Naționale, iar o cameră într-o pensiune rurală costă între 70 și 120 de lei, în timp ce prețul minivacanței poate ajunge în medie la 2.500 de lei de familie.

”În stațiunile interne sunt așteptați peste 150.000 de turiști, este cea mai mare cifră de până acum în ce privește vacanța de 1 decembrie. Ca premieră, turiștii români au început să-și rezerve minisejurul cu mai mult timp înainte față de anii trecuți, foarte multe rezervări având loc în luna septembrie. Așa cum 1 Mai reprezintă oarecum o predeschidere a sezonului de vară, la fel, 1 Decembrie introduce turiștii în atmosfera de iarnă”, a declarat pentru News.ro consultantul în turism Traian Bădulescu.

Cele mai solicitate pachete turistice sunt pentru stațiuni montane și turism rural, spune el.

”Valea Prahovei va fi extrem de aglomerată în această perioadă, cu majoritatea hotelurilor având grade de ocupare de peste 90%. De asemenea, mulți români aleg și stațiunile balneoclimaterice, unde hotelurile oferă tarife foarte avantajoase iar cadrul natural este deosebit. O altă categorie de turiști alege orașele istorice, cu piețe de Crăciun, precum Sibiu sau Brașov”, precizează Traian Bădulescu.

Majoritatea hotelurilor, vilelor și pensiunilor asigură cină festivă cu ocazia Zilei Naționale, punând la loc de cinste drapelul național, foc de tabără precum și elemente tradiționale, precum folclor, artizanat etc.

Ceva mai puțini turiști aleg city break-uri în marile orașe europene sau circuite ale piețelor de Crăciun, pachete turistice oferite de agențiile de turism și care includ orașe precum Viena, Budapesta, Praga, Bratislava, subliniază consultantul.

Și reprezentanții Paralela 45 spun că, în țară, locurile disponibile aproape epuizate.

EXCLUSIV Guvernul a construit proiectul de buget 2018 cu un deficit de 2,97%. Ajustarea cerută de Comisia Europeană va fi abia din 2019 CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul a construit proiectul de buget 2018 cu un deficit de 2,97%. Ajustarea cerută de Comisia Europeană va fi abia din 2019

”Valea Prahovei dar și unități de cazare din Deltă sau de pe litoral printre cele mai solicitate destinații. La extern, la mare cautare a fost Dubai, care de altfel s-a epuizat integral la acest moment fiind disponibile numai locuri pentru Crăciun și Revelion. Foarte solicitate au fost circuitele externe care s-au suprapus cu acest interval și care s-au epuizat încă de la începutul lunii noiembrie. Apoi sejururile individuale către capitalele europene sunt și ele extrem de cautate”, a declarat pentru News.ro Dan Dumitru, director de marketing la Paralela 45, unul din cei mai mari touroperatori din România.

El afirmă că anul acesta minivacanțele de 1 decembrie s-au vândut din timp, într-o proporție mai mare decât anul trecut, și datorită campaniilor de tip Black Friday sau promoțiilor de la Târgul de Turism. Reprezentantul touroperatorului spune că foarte mulți dintre clienții Paralela 45 au rezervat și au plătit online vacanțele.

”În ceea ce privește destinațiile interne, costul mediu/familie pornește de la 2.500 lei, în timp ce la extern este de 800 euro pentru două persoane. Profilul turiștiilor este de tineri cu vîrsta până în 40 de ani, mulți dintre ei apelând la metodele de plată online, cu carduri de credit, în până la 12 rate fără dobândă”, adaugă Dan Dumitru.

Și reprezentanții Asociației Naționale de Turism, Rural, Ecologic și Cultural spun că locurile de cazare în pensiunile din Bran-Moeciu, Fundata, Râșnov sunt ocupate în proporție de 95%.

”Turiștii stau în această minivacanță câte 3-4 zile, aici a venit iarna, ninge deja, este foarte frumos. De regulă, vin familii sau prieteni în grupuri și merg să schieze, de exemplu. O cameră în zonă costă între 70 și 120 de lei, masa se plătește separat”, a declarat pentru News.ro Mioara Vișan Stoian, președintele ANTREC Brașov.

De asemenea, și pe litoral sunt deschise hoteluri, unde merg cei care doresc să evite aglomerația de pe Valea Prahovei.

Și hotelurile de pe litoral care sunt deschise permanent sau semipermanent (Mamaia, Constanța, Eforie Nord, Mangalia) au un grad de ocupare foarte mare.

”Există cerere, sunt hoteluri deschise pentru vacanța de 1 decembrie. Cei mai mulți turiști vin din București, dar și din Ploiești, Pitești, Galați ori Brăila. Ei vin la bazele Spa, dar și la pescăriile foarte bune de pe litoral, pe care turiștii le cunosc”,  declarat, pentru News.ro, Aurelian Marin, director general al touroperatorului Paradis-Vacanțe de Vis, unul din cei mai mari operatori pe litoralul românesc.

Acesta afirmă că vânzările de Black Friday au fost de patru ori mai mari față de anul trecut.

În ceea ce privește prețurile, la un hotel de cinci stele de pe litoral două nopți de cazare cu mic dejun costă 98 euro de persoană, având inclusă o cină tradițională românească în data de 1 decembrie, cu band live și foc de tabără.

Iar la un hotel de patru stele pachetul de trei nopți cu mic dejun ajunge la 489 lei/ persoana, având incluse cina pe 30 noiembrie, un prânz tradițional pe 1 decembrie și cina pe 2 decembrie. 

”Prețul este sesizabil mai mic față de stațiunile montane, în această perioadă”, adaugă Aurelian Marin.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
1 decembrie
turisti