Singurul oraș din România inclus în competiția privind cea mai bună destinație europeană turistică în 2022. Unde poți vota

Singurul oraș din România inclus în competiția privind cea mai bună destinație europeană turistică în 2022. Unde poți vota
scris 7 feb 2022

Oradea este singurul oraș din România nominalizat în cadrul competiției "Cele mai bune destinații europene turistice în 2022", care include 20 de destinații pe baza ofertei culturale.

Potrivit unui comunicat transmis de Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (Visit Oradea), cea de-a 13-a ediție a competiției referitoare la cele mai bune destinații europene a fost lansată de EuropeanBestDestinations.com, cel mai vizitat site dedicat turismului din Europa, în parteneriat cu rețeaua EDEN a Comisiei Europene și partenerii media Forbes US, Conde Nast Travelers, scrie Agerpres.

Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente

La baza selecției au stat mai mulți factori care poziționează Oradea în fruntea destinațiilor turistice "must see & experience" în Europa: bijuteriile arhitecturale Art Nouveau, una dintre cele mai frumoase cetăți medievale, Cetatea Oradea, un paradis al apelor termale.

"Suntem onorați și bucuroși să fim nominalizați în rândul celor mai bune destinații europene turistice în anul 2022. Prin această nominalizare suntem încrezători că Oradea se va bucura de și mai mulți turiști care să îi descopere bijuteriile arhitecturale și istorice. Vizitatorii vor găsi aici un oraș primitor, proaspăt și plin de viață. Vă așteptăm să vizitați Oradea și promitem că avem toate ingredientele pentru o experiență de neuitat în capitala Art Nouveau a României!", a declarat Alina Toie, director general Visit Oradea.

EuropeanBestDestinations.com descrie Oradea drept un oraș care se bucură pe deplin de fiecare anotimp și energie, într-un peisaj arhitectural surprinzător, devenind una dintre cele mai cunoscute destinații ale regiunii pentru un turism lent și fără stres.

Lansare proiect „Digitalizare pentru schimbare” CITEȘTE ȘI Lansare proiect „Digitalizare pentru schimbare”

Pentru susținerea orașului, Oradea poate fi votată pe site-ul www.vote.ebdest.in până în 10 februarie.

Alături de Oradea au mai fost nominalizate alte 19 orașe sau zone turistice din Europa. Acestea sunt Graz și Viena - Austria, Istanbul - Turcia, Londra - Marea Britanie, Coasta Amalfi și Roma - Italia, Insula Creta și Atena - Grecia, Plovdiv - Bulgaria, Amiens - Franța, Lucerna - Elveția, Lahti - Finlanda, Leuven - Belgia, Lubljana - Slovenia, Praga - Cehia, Bavaria - Germania, Marbella - Spania, Clonakilty - Irlanda și Nijmenjen - Olanda.

În iunie 2020, aceeași platformă turistică a desemnat Oradea drept una dintre cele mai sigure destinații de călătorie în contextul pandemiei de coronavirus (Europe Safest Destinations 2020), după ce actorii din domeniul administrației publice și ai ospitalității au impus o serie de măsuri de prevenire a răspândirii virusului.

viewscnt
Afla mai multe despre
oradea
oras