Orașul Timișoara se află în topul celor mai grozave locuri din lume, alături de orașe precum Barcelona, Napoli sau Washington, într-un clasament al reviztei Time Magazine.
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a anunțat că topul întocmit de revista Time Magazine este pentru acest an, iar printre orașe se regăsește și Timișoara, scrie News.ro.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
”Timișoara a ajuns oficial în topul celor mai grozave locuri din lume, întocmit pentru anul 2023 de legendara revistă Time Magazine. Se află pe această listă alături de orașe precum Barcelona, Napoli, Washington DC sau destinații precum stațiunea de schi St. Moritz sau Parcul Național Yosemite”, anunță Fritz.
Edilul a adăugat că Timișoara reprezintă, astfel, ”o parte din România frumoasă”.
”Ca timișoreni suntem mândri că orașul nostru a ajuns pe această listă selectă și ne bucurăm să reprezentăm o parte din România frumoasă pe scena internațională”, a precizat Fritz.
Timișoara deține, în acest an, titlul de Capitală Europeană a Culturii.