Trei din patru români participanți la un sondaj vor renunța la Early Booking pentru următoarele 9 luni

Trei din patru români participanți la un sondaj vor renunța la Early Booking pentru următoarele 9 luni
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 mai 2020

Mulți români vor renunța la a-și rezerva vacanțe în regim de early booking în următoarele 9 luni de zile, potrivit unui sondaj.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Sondajul a fost realizat prin telefon pe un eșantion de aproximativ 1.250 de persoane, în momentul în care turiștii au fost contactați sau i-au contactat pe consultații în turism pentru a-și reprograma sau anula vacanțele. Numai 1.136 de persoane au răspuns cu privire la planurile de vacanță. Întrebările au fost adresate în perioada 22 aprilie – 4 mai.

Succes pentru călători - Comisia Europeană respinge planul privind emiterea de vouchere în schimbul returnării banilor pentru călătoriile anulate CITEȘTE ȘI Succes pentru călători - Comisia Europeană respinge planul privind emiterea de vouchere în schimbul returnării banilor pentru călătoriile anulate

„Din discuțiile pe care atât noi, cât și partenerii noștri din țară le-am avut cu turiștii aceștia se arată tot mai reticenți la a-și rezerva o vacanță în următoarea perioadă. Litoralul Mării Negre a fost cel mai căutat, atât la români, cât și la bulgari, foarte mulți clienți sunând doar să obțină informații pentru vacanțe în această vară, dar cu mari rezerve”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Potrivit datelor centralizate de agenție, turiștii din zona Moldovei sunt mai reticenți cu privire la rezervarea unei vacanțe în regim de early booking, ei reprezentând peste un sfert dintre pesimiști, conform răspunsurilor primite (27%). Aceștia sunt urmați de către cei din zona Transilvaniei, cu un procent de 22%, în timp ce pe locul 3 se află dobrogenii, cu un 19%.

„Diferența între cele trei regiuni menționate mai sus este că, dacă primele două iau în considerare vacanțele pe litoralul românesc, bulgăresc sau turcesc, cei din Tulcea si Constanța apreciază că despre o vacanță în Turcia sau Grecia, nici nu se poate discuta în acest an”, a mai spus Lucian Bădîrcea.

Turiștii din zona Olteniei sunt pe locul 4, cu 13%, iar muntenii, locul 5, cu 9%.

Aproximativ 10% dintre cei chestionați nu au dorit să răspundă întrebărilor.

„În contextul pandemiei Covid-19, putem vorbi de o schimbare radicală a obiceiurilor turistului, chiar și după ce vom reveni la normal. Pe lângă o mai mare atenție la siguranță, la igienă, la securitatea oferită de transportator, de hotel sau de către destinație în sine, modul de efectuare a rezervării se va schimba radical. Turiștii vor dori mai multă flexibilitate în rezervarea ofertei și mai ales posibilitatea de a anula cu puțin timp înaintea plecării. Pe termen scurt dar și mediu, turiștii nu își vor mai face planuri cu multe luni înainte de plecare”, a declarat consultantul în turism, Traian Bădulescu.

Pentru moment, încă vorbim de incertitudinea posibilității de a călători, dar și de incertitudinea economică, generată de criza determinată de blocajul generat de pandemie.

„Cererea va fi oricum mai redusă, iar turiștii vor avea mai multe opțiuni de cazare. Cel puțin în acest an, nu cred că vom mai putea vorbi de grade de ocupare foarte mari. Ofertele tip early booking au apărut timid în România acum 15 ani, au scăzut în timpul crizei economice care a afectat țara noastră mai ales în perioada 2009-2011 și au început să crească exponential în ultimii ani. Cei mai de succes ani pentru ofertele early booking au fost ultimii 2-3 ani, când turiștii începuseră să achiziționeze pachete pentru sezonul estival încă din octombrie-noiembrie. Din estimările mele, cel puțin pentru acest an, circa 75% dintre turiști nu vor mai apela la ofertele early booking și vor rezerva cu 1-2 luni înainte de plecare. În funcție de evoluția situației pe plan international, este posibil ca acest obicei să se perpetueze și anul viitor”, a conchis consultantul în turism.

viewscnt
Afla mai multe despre
early booking
turism