Un grup chinez cumpără o participație de 25% la Hilton Worldwide pentru 6,5 miliarde dolari

Un grup chinez cumpără o participație de 25% la Hilton Worldwide pentru 6,5 miliarde dolari
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 24 oct 2016

Conglomeratul chinez HNA Group, cu activității în domeniul transportului aerian, logistică, dar și investiții în real-estate, va cumpăra, pentru 6,5 miliarde de dolari, o participație de 25% la Hilton Worldwide, de la fondul american de investiții Blackstone, au anunțat, luni, cele două companii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

HNA va plăti 26,25 dolari pe acțiune, reprezentând o primă de 14,6% peste închiderea de vineri, ceea ce echivalează cu evaluarea operatorului hotelier la 26 de miliarde de dolari.

"Această investiție este în concordanță cu strategia noastră de consolidare pe segmentul de turism", a declarat Adam Tan, vice-presedinte și CEO la HNA Group, citat de Bloomberg .

Hilton Worldwide, prezent în România din 1997, include branduri hoteliere ca Conrad Hotels & Resorts, Curio, Double Tree și Hilton.

Paris Hilton își lansează propriul lanț de hoteluri de lux CITEȘTE ȘI Paris Hilton își lansează propriul lanț de hoteluri de lux

Preluarea participației la Hilton vine după ce HNA a anunțat, în aprilie, că va cumpăra operatorul hotelier american Carlson Hotels, care deține și lanțul Radisson. Totodată, grupul chinez a cumpărat  anul trecut, un pachet minoritar la compania din domeniul hotelier american Red Lion Hotels.

Blackstone, principalul acționar al Hilton Worldwide, va rămâne cu o participație de 21% la Hilton în urma acestei tranzacții, care urmează să fie finalizată în primul trimestru din 2017. Blackstone a intrat pe piața din România  la finele anului trecut, prin Logicor, divizia dedicată segmentului de logistică. Logicor a preluat spațiile logistice al companiei austriece Immofinanz, inclusiv pe cele din România.

viewscnt
Afla mai multe despre
hna group
hilton
hilton worldwide
blackstone
tranzactie
hotel
china
grup chinez