Ursus Breweries a semnat cu CTP și devine primul chiriaș al celui de-al doilea parc industrial dezvoltat la Cluj de cel mai mare administrator de parcuri logistice din România

Ursus Breweries a semnat cu CTP și devine primul chiriaș al celui de-al doilea parc industrial dezvoltat la Cluj de cel mai mare administrator de parcuri logistice din România
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 oct 2018

Dezvoltatorul imobiliar CTP, cel mai mare administrator de parcuri industriale și logistice din România, a închiriat un spațiu de 9.000 metri pătrați către producătorul de bere Ursus Breweries în cel de-al doilea proiect dezvoltat în Cluj – CTP Park Cluj II.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

În primăvara anului trecut, berarul nipon Asahi Group Holdings a finalizat achiziția fostelor active ale SABMiller din Europa Centrală și de Est (ECE), inclusiv Ursus Breweries, la câteva săptămâni după ce Comisia Europeană a anunțat că și-a dat acordul pentru tranzacția în valoare de 7,3 miliarde de euro.

Construcția CTP Park Cluj II, cu o suprafață de 30.000 metri pătrați, a început în primăvara acestui an. Parcul va fi finalizat în trei etape, livrarea integrală fiind programată pentru sfârșitul anului.

FOTO Tranzacție pe piața imobiliară: Petr Kellner, cel mai bogat om de afaceri din Cehia, semnează a doua afacere majoră în România, cumpărând clădirea Crystal Tower, sediul ING Bank România CITEȘTE ȘI FOTO Tranzacție pe piața imobiliară: Petr Kellner, cel mai bogat om de afaceri din Cehia, semnează a doua afacere majoră în România, cumpărând clădirea Crystal Tower, sediul ING Bank România

În județul Cluj, CTP a finalizat dezvoltarea CTPark Cluj I, un parc logistic cu o suprafață totală închiriabilă de 33.500 metri pătrați, situat la 13 kilometri de centrul municipiului Cluj-Napoca, în apropierea aeroportului. Depozitul care a fost terminat în noiembrie 2017 este ocupat de unul dintre clienții strategici ai CTP, retailerul Profi. 

În CTPark Timișoara II și CTPark Cluj II au fost contruiți și închiriați 8.000 metri pătrați și, respectiv, 9.000 metri pătrați. Spațiul din Cluj a fost contractat de Ursus Breweries, în timp ce Van Moer a închiriat un nou spațiu, de 23.000 metri pătrați, în CTPark Bucharest West.

Printre alte contracte pe care compania le-a încheiat pentru închirierea spațiilor deținute se numără extensia CTPark Bucharest pentru Pepsi și DHL și în CTPark Arad cu firma Raben.

FOTO Victoria’s Secret a deschis primul magazin în România CITEȘTE ȘI FOTO Victoria’s Secret a deschis primul magazin în România

Compania are în construcție încă 50.000 metri pătrați în București în proiectele CTPark Bucharest și CTPark Bucharest West.

CTP deține CTPark Network, cel mai mare sistem integrat premium de parcuri de afaceri din Europa Centrală, cu 4,5 milioane de metri pătrați de spații de clasa A, în peste 80 de puncte strategice. În România,

CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, cu peste 700.000 metri pătrați suprafață închiriabilă situați în zece orașe: Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara și Turda.

viewscnt
Afla mai multe despre
ctp
cluj
ursus