

Convins că va învinge, premierul ungar Viktor Orban l-a susținut tacit pe candidatul de extremă dreapta George Simion în alegerile prezidențiale din România, însă și-a pus astfel în spate puternica minoritate ungară din această țară vecină și a pierdut pariul, relatează AFP.
Grupul rus Gazprom negociază în prezent termenii pentru un nou contract de furnizare de gaze către Serbia, a anunțat vicepremierul rus Alexander Novak, transmite Itar TASS.
Rusia este ”pregătită să lucreze” împreună cu Ucraina la un ”memorandum” privind ”un posibil tratat de pace”, anunță președintele rus Vladimir Putin în urma unei convorbiri la telefon cu omologul său american Donald Trump, relatează AFP.
Ministerul Agriculturii din Bulgaria lansează un nou lanț de magazine de stat.
Mai multe seisme cu magnitudine de până în 4,7 au lovit nordul insulei Evia, cea de-a doua cea mai mare insulă a arhipelagului elen, în ultimele 24 de ore, transmite DPA.
O navă de explorare turcă a descoperit un nou zăcământ de gaz natural în apele adânci ale Mării Negre, cu rezerve estimate la 75 de miliarde de metri cubi, ceea ce ar acoperi consumul gospodăriilor turcești timp de trei ani și jumătate, a anunțat președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, transmite EFE.
Președintele american Donald Trump va discuta la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin pe tema războiului din Ucraina, luni, a anunțat el sâmbătă pe Truth Social.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0719 | +0.0024 | +0.05 % |
1 USD | 4.3138 | +0.0318 | +0.74 % |
1 GBP | 5.8251 | -0.0190 | -0.33 % |
1 CHF | 5.4257 | -0.0090 | -0.17 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro